Orchestra Română de Tineret şi Cristian Mandeal la Festivalul din Aix en Provence

După o vară fierbinte din punctul de vedere al apariţiilor internaţionale de înalt nivel, Orchestra Română de Tineret a entuziasmat publicul prezent în impresionanta sală de concert din Aix en Provence, Grand Theatre de Provence, printr-un concert susţinut sub bagheta lui Cristian Mandeal în seara de 2 septembrie.

Tinerii muzicieni români care cu trei seri în urmă entuziasmaseră publicul de la Bucureşti în deschiderea celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Internațional George Enescu alături de dirijorul  şi violonista Sarah Chang, şi-au continuat evoluţia ascendentă, prezentând un program ce a cuprins Rapsodia I şi Suita I pentru orchestră de George Enescu şi trei lucrări de Ceaikovski, inspirate de piesele lui Shakespeare – Furtuna, Romeo şi Julieta şi Francesca da Rimini – sub bagheta lui Cristian Mandeal, cel care le conduce evoluţia încă de la înfiinţarea Orchestrei Române de Tineret în 2008, la iniţiativa violoncelistului și profesorului Marin Cazacu, actualmente manager al Centrului Naţional de Artă Tinerimea Română.

Aix en Provence este orăşelul în care a început proiectul Orchestrei de Tineret a Franţei, aşa cum, în urmă cu 8 ani la Sinaia începea proiectul Orchestrei Române de Tineret la Sinaia. Prezenţa muzicienilor români în oraşul din sudul Franţei vine în urma invitaţiei făcute de organizatorii Festivalului de Operă de la Aix en Provence (care are loc din 1948), care în urmă cu doi ani au decis să continuie manifestarea cu o adevărată stagiune de muzică clasică, în care sunt invitate orchestre din toată lumea. Orchestra Română de Tineret a concertat în seara de 2 septembrie, pentru prima dată în Aix en Provence, în aplauzele a peste 1500 de melomani.

Evenimentul a fost organizat de Institutul Cultural Român şi Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, cu sprijinul Lanto Communication. Partener media : Radio România.

P1730847

ORCHESTRA ROMÂNĂ DE TINERET

Prima orchestră simfonică de tineret din România a luat fiinţă la Sinaia în vara anului 2008, la iniţiativa violoncelistului şi directorului artistic al acesteia,  Marin Cazacu, cu sprijinul Fundaţiei „Prietenii muzicii -Serafim Antropov” . Membrii săi,  marea majoritate cu vârste cuprinse între 18 şi 28 de ani, sunt selectaţi dintre cei mai buni la nivel naţional. Pregătirea tehnică şi artistică este asigurată de la înfiinţare  de maestrul Cristian Mandeal. Proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană” a pornit din necesitatea racordării tinerei generaţii de muzicieni români la exigenţele şi aspiraţiile artistice europene.

Membră din 2011 a EFNYO (European Federation of National Youth Orchestras), Orchestra Română de Tineret a participat la toate edițiile Festivalului Internațional „Enescu și Muzica Lumii” de la Sinaia începând cu anul 2008. Începând din 2011 a fost constant prezentă în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”. În anii 2012 și 2014, a triumfat în cadrul Festivalului Internațional al orchestrelor de tineret „Young Euro Classics” de la Berlin. Orchestra Română de Tineret a desfășurat de asemenea începând din 2011 turnee internaționale în Franța, Germania și Italia, fiind invitată să concerteze în săli celebre precum Santa Cecilia din Roma, Konzerthaus sau Berliner Philarmonik din Berlin, fiind prima orchestră românească prezentă în această celebră sală de concert. Orchestra are statutul de invitat permanent al Stagiunilor Magice organizate de Lanto Communication.

În 2015, Orchestra Română de Tineret a concertat în Italia, Germania, Franța, Austria și Bulgaria.

CRISTIAN MANDEAL

În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.

A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003. Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii. A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).

Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.

Pentru alte informaţii legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română” puteţi accesa www.tinerimearomana.ro.