Tribunalul Districtual Pecersk din Kiev a dispus arestarea a 18 suspecți în cazul confruntărilor violente care au avut loc pe 31 august 2015 în faţa Parlamentului ucrainean, soldate cu trei morţi şi peste 140 de răniţi – transmite postul „24 TV”. 16 dintre cei reţinuţi au fost arestaţi pentru 60 de zile, iar doi au fost plasaţi în arest permanent la domiciliu. Trei poliţişti au murit din cauza rănilor suferite în timpul confruntărilor cu manifestanţii care protestau faţă de adoptarea unei reforme ce atribuie mai multă autonomie regiunilor estice. Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a denunţat o acţiune anti-ucraineană şi a promis că cei vinovati vor fi pedepsiţi. Violenţele în faţa Parlamentului de la Kiev au început după adoptarea de către Rada Supremă a unui proiect de lege privind descentralizarea, care acordă o autonomie mai mare inclusiv regiunilor separatiste din Donbas.
www.24tv.ua – 4 septembrie