Calendarul evenimentelor, 5 septembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Camera Deputaţilor

* Luxemburg: O delegaţie formată din patru deputaţi va participa, în zilele de 5 şi 6 septembrie, la Conferinţa interparlamentară privind politica externă şi de securitate comună (PESC) şi politica de securitate şi apărare comună (PSAC). Din delegaţie fac parte Ana Birchall, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, Laszlo Borbely, preşedintele Comisiei pentru politică externă, Ion Mocioalcă, preşedintele Comisiei pentru apărare şi ordine publică, şi Mihai Weber, membru al Comisiei de apărare şi ordine publică. Principalele teme aflate pe agenda dezbaterilor vor fi: noua Politică Europeană de Vecinătate şi gestionarea fluxurilor migraţioniste, în contextul crizei imigranţilor cu care se confruntă Europa

– Apărare, Interne

* Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în parteneriat cu Asociaţia Aeronautică Română, organizează, cea de-a VI-a ediţie a Festivalului anual „AeroNautic Show 2015” – ora 16:00, în zona Lacul Morii. Evenimentul combină acrobaţiile aeriene cu cele nautice şi prezintă reprezentaţii ale Statului Major al Forţelor Aeriene, Statului Major al Forţelor Navale, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Iacărilor Acrobaţi, Jurgis Kairys, Şcoala de Zbor Regional Air Services, SMURD, JetSki FreeStyle Team, Yacht Club Mircea şi ale Clubului Sportiv Fapt. De asemenea, începând cu ora 14:00, în Parcul Crângaşi, va fi deschisă expoziţia „AeroNautic EXPO”

– Partide

* Fălticeni: Tineretul Social Democrat Suceava organizează, în perioada 5 – 7 septembrie, tabăra de pregătire politică sub genericul „2016 – România Încotro” – ora 19:00, la Casa de Cultură. Aproximativ două sute de tineri social – democraţi din toate organizaţiile judeţului Suceava vor participa la dezbaterile din cadrul atelierelor politice, unde vor putea să-şi promoveze ideile privind actul de guvernare şi activitatea politică a PSD Suceava

* Jupiter: Deschiderea oficială a Şcolii de Vară a Femeilor Liberale, la Jupiter, judeţul Constanţa; participă copreşedinţii PNL Alina Gorghiu şi Vasile Blaga – ora 10:00, la Hotel Delta, Sala de conferinţe, Str. Gala Galaction nr. 11

* Mamaia: Şcoala de Vară a Organizaţiei de Tineret a PMP:

  • ora 10:00 – şedinţa Colegiului Naţional OT PMP – la Hotel Voila-Caraiman, sala de conferinţe
  • ora 12:00 – conferinţa „Priorităţile României de mâine” – ora 12:00, la Hotel Voila-Caraiman, sala de conferinţe

– Culte, Biserică

* Jud. Botoșani: În perioada 5 – 9 septembrie, vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, mai multe sfințiri de locașuri de cult, dar și unele evenimente organizate în memoria Preafericitului Patriarh Teoctist. Primul eveniment are loc astăzi, la Mănăstirea Gorovei (Protopopiatul Dorohoi), unde se va sfinți Paraclisul „Sf. Ioan Iacob” și „Acoperământul Maicii Domnului” de la Schitul Alba

– Administraţie

* De la ora 11:00, într-un decor special amenajat în Parcul Lumea Copiilor, 32 de cupluri îşi vor uni destinele, primarul sectorului 4, Cristian Popescu – Piedone, venind în întâmpinarea acestora prin organizarea unei ceremonii originale ce se va desfăşura simultan şi în cadrul căreia va oficia căsătoriile

* Sibiu: Conferinţă de presă organizată de Consiliul Judeţean Sibiu cu prilejul împlinirii a 3 ani de la înfiinţarea şi funcţionarea Pieţei Ţărăneşti Transilvania – ora 10:00, la CJ Sibiu, Sala „Transilvania”

– Economic

* Jud. Alba: De la ora 12:00, are loc deschiderea oficială a celei de-a XI-a ediţii a Târgului Naţional de Turism Rural de la Albac, desfăşurat în zilele de 5 şi 6 septembrie. Aproape 50 de meşteri populari din 11 judeţe ale ţării vor expune ţesături şi articole croşetate, obiecte din lemn, metal sau sticlă, împletituri din cânepă şi nuiele, obiecte tradiţionale de olărit, cojoace şi opinci, icoane pe sticlă, dar şi produse din piatră şi şindrilă. Ziua de duminică este dedicată gastronomiei tradiţionale şi folclorului. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria Albac, iar partenerul oficial al târgului este Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Filiala Alba

* Vaslui: Deschiderea oficială a celei de XIV-a ediţii a Expo Zoo Agroind, organizat de Asociația Crescătorilor de Ovine „Ovis Mold” Vaslui, în perioada 5 – 8 septembrie – ora 10:00

– Cultură

* Ediţia a XXII-a a Festivalului Internaţional “George Enescu” va avea loc între 30 august şi 20 septembrie, la Sala Palatului şi Ateneul Român şi va găzdui 58 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieţei Festivalului” şi al ”Bucureştiului Creativ”. Ediţie desfăşurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii. Co-producători: Radio România şi TVR. Organizatori: Artexim şi ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București). Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

  • Recital Ansamblul „Profil“ – ora 11:00, la Sala Mică a Palatului. Dirijor: Tiberiu Soare
  • Recital al pianistului Murray Perahia – ora 16:30, la Ateneul Român
  • Concert Staatskapelle Dresden – ora 19:30, la Sala Mare a Palatului. Dirijor: Christian Thielemann. Solistă: Anja Harteros
  • “Un minut de dans sau UF !!!”, un spectacol de Gigi Căciuleanu – ora 20:00, la Teatrul Mic. Cu: Gigi Căciuleanu, Paul Ilea, Irina Stefan şi Răzvan Stoian. Muzica: Paul Ilea. Asistent coregrafie: Lelia Marcu – Vladu. Producătorul spectacolului: Fundaţia Art Production, în parteneriat cu Teatrul Mic
  • Concert The King’s Consort – Orchestră şi cor – ora 22:30, la Ateneul Român. Dirijor: Robert King. Solişti: Carolyn Sampson – soprană, Robin Blaze – contratenor, James Gilchrist – tenor, David Wilson–Johnson – bas-bariton

* Cea de-a II-a ediție a festivalului de artă și cultură urbană „Creative Fest” organizat de Primăria Municipiului București, prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, va avea loc în zilele de 5 şi 6 septembrie, în Parcul Izvor din Capitală. Timp de două zile, bucureștenii sunt așteptați la o serie de evenimente spectaculoase, precum concerte, demonstrații de street dance, grafitti, 3D urban art, space painting, acrobații cu flăcări, freestyle football şi sporturi extreme. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România București FM

* Caracal: În zilele de 5 şi 5 septembrie, are loc cea de-a XVI-a ediţie a Festivalului naţional de Muzică Uşoară „Radu Şerban”, organizat de Consiliul Local Caracal, Primăria municipiului Caracal şi Centrul Cultural Municipal

* Craiova: Deschiderea oficială a conferinţei internaţionale „30-50, 30 years – 50 cities, History through European Capital of Culture Program”– ora 11:00, la sediul Primăriei Craiova, Sala „Nicolae Romanescu” (5 şi 6 sep.)

* Tulcea: Pe Esplanada dintre Casa Avramide și Teatrul „Jean Bart”, va avea loc în zilele de 5 şi 6 septembrie, „Dichis’n’Blues”, primul proiect de anvergură al Asociației Culturale „în Exil”. Evenimentul va cuprinde proiecții de filme, ateliere cu povești din istoria bluesului, street performance-uri şi prezentări de carte

– Sport

* În Cupa Regelui la rugby se joacă meciul retur pentru locurile 5-6: CS Dinamo Bucureşti – CSA Steaua Bucureşti – ora 10:00, pe Stadionul „Florea Dumitrache”

* Are loc partida Dinamo Bucureşti – Energia Tg. Jiu în manşa întâi a turului I preliminar al Cupei EHF la handbal masculin – ora 18:00, la Sala Dinamo

* Partida de rugby dintre România şi Tonga – ora 21:00, pe Stadionul „Arcul de Triumf”. Meciul are scop caritabil, încasările din vânzarea biletelor urmând să fie donate jucătorului tongan Sione Vaiomounga, bolnav de insuficienţă renală

* Târgu Jiu: În zilele de 5 şi 6 septembrie, la baza sportivă de autocross din cartierul Preajba din municipiu, are loc competiţia sportivă „Cupa Gorjului la Rallycross”, ce punctează pentru etapa a IV-a a Campionatului Naţional de Rallycross, desfăşurat sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Competiţia este organizată de clubul sportiv CS Auto-Moto ISECO Târgu Mureş, în colaborare cu Asociaţia ”Raideri” Târgu Jiu şi cu sprijinul Primăriei Târgu Jiu

* Cehia şi China: Sportivi din România participă, în acest sfârşit de săptămână, la două evenimente importante din lumea dansului sportiv. Astăzi, la Praga, va avea loc Campionatul Mondial de Standard Seniori 1, unde România va fi reprezentată de perechea campioană formată din Sorin Simon şi Florentina Constantinescu, iar, în zilele de 5 şi 6 septembrie, la Chengdu, are loc Campionatul Mondial de Adult-Show Latin, categorie la care ţara noastră va fi reprezentată de perechea Roman Ciflici-Mirona Gliga

* Italia: Pilotul român, Robert Vişoiu, va concura în „templul vitezei” de la Monza în cursele GP2 Series care prefaţează Marele Premiu de Formula 1 al Italiei. Cursa principală se va desfăşura de la ora 16:40, imediat după calificările F1, iar cursa de sprint va avea loc duminică de la ora 11:35

* New York: Simona Halep va juca în această seară împotriva americancei Shelby Rogers, în turul 3 al probei feminine de simplu la US Open

– Diverse

* Jud. Mehedinţi: Primăria și Consiliul local Svinița, în colaborare cu Uniunea Sârbilor din România, Centrul Cultural „Nichita Stănescu” și Direcția pentru Sport și Tineret Mehedinți organizează o nouă ediţie a „Festivalului smochinelor”. Sărbătoarea va reuni invitați din județele Mehedinți, Caraș-Severin și Timiș, dar și din țări precum Serbia și Macedonia. Programul include întreceri sportive, concursuri ca „Cea mai bună dulceață de smochine” și „Cea mai bună țuică de smochine”, paradă de costume populare, concurs de miss și un bal al festivalului

* Jud. Sălaj: „Ceapa cu o mie de feţe” este tema ediţiei din acest an a „Festivalului Cepei”, eveniment care se va desfăşura, în zilele de 5 şi 6 septembrie, la Pericei, singura localitate din ţară în care se află un monument dedicat acestei legume. Festivalul este organizat de Consiliul Local şi Primăria comunei Pericei, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Uniunea Democrată a Maghiarilor (UDMR) din localitate, Organizaţia de Femei UDMR şi comunităţile bisericeşti din Pericei. Evenimentul va începe, la Baza sportivă din centrul de comună, cu minimaratonul „Pe drumul cepei”

* Sibiu: În Piaţa Mare a oraşului se desfăşoară cea de-a 49-a ediţie a Târgului Olarilor, deschis în zilele de 5 şi 6 septembrie, între orele 9:00-20:00. Organizatori sunt Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu şi Complexul Naţional Muzeal ASTRA

Aniversări – Comemorări

– 1842: S-a născut Ilarion Puşcariu (numele de botez Bucur), teolog, pedagog şi istoric; vicar al Arhiepiscopiei Sibiului (1889-1922, hirotonit arhiereu în 1921); vicepreşedinte al ASTREI (1889-1901); a publicat lucrări de istorie laică şi bisericească, de pedagogie; a colaborat la o serie de publicaţii româneşti din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1916 (m. 1922)

– 1858: S-a născut Alexandru Vlahuţă, scriitor şi publicist; membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (m. 1919)

– 1920: Apare Legea privind reglementarea conflictelor colective de muncă (Legea Trancu-Iaşi), prin care se limita dreptul la grevă, instituindu-se obligativitatea arbitrajului între salariaţi şi patroni în faţa unei comisii ad-hoc; salariaţii din întreprinderile statului şi din unităţile de interes public (transport, gaze naturale, electricitate, apă, panificaţie, spitale etc.) nu puteau declara greva decât în anumite condiţii; adoptarea acestei legi a provocat manifestaţii şi întruniri de protest în Capitală şi în multe alte oraşe din ţară – 95 de ani

– 1921: S-a născut Adrian Marino, critic, istoric şi teoretician literar (m. 2005)

– 1926: S-a născut compozitoarea şi profesoara Carmen Petra-Basacopol. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 5 noiembrie 1926

– 1926: S-a născut pictorul Diodor Dure (m. 2003)

– 1929: S-a născut Catinca Ralea, traducătoare din literaturile engleză, americană şi franceză; realizatoare de emisiuni radio-tv.; din 1953 a lucrat la Secţia engleză a Redacţiei emisiunilor pentru străinătate a Radiodifuziunii Române (crainic, redactor, apoi şef al secţiei); fiica filosofului şi esteticianului Mihail Ralea (m. 1981)

– 1930: S-a născut fostul pugilist Mircea Dobrescu, Maestru Emerit al Sportului şi vicecampion olimpic la Melbourne, în 1956 (m. 2015) – 85 de ani

– 1931: S-a născut Constantin Codrescu, actor de teatru, film şi teatru radiofonic, profesor şi scriitor

– 1940: Regele Carol al II-lea cedează generalului Ion Antonescu principalele prerogative ale puterii – 75 de ani. NOTĂ: Cu o zi în urmă, la 4 septembrie, după demisia guvernului Gigurtu, generalul Ion Antonescu fusese numit preşedinte al Consiliului de Miniştri

– 1940: Guvernul Marii Britanii declară că nu recunoaşte arbitrajul germano-italian de la Viena din 30.VIII.1940, prin care partea de nord a Transilvaniei a fost cedată Ungariei horthyste – 75 de ani

– 1940: Vasile Ionescu este numit director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, funcţie pe care o va deţine până la 15 februarie 1945, cu întrerupere pe durata guvernării legionare – 75 de ani. NOTĂ: Personalitatea lui Vasile Ionescu (1898-1978), militar şi jurist de profesie, este legată nemijlocit de istoria Radioului românesc (angajat ca avocat în 1931, va urca treptat în ierarhia administrativă a instituţiei; rol important în anihilarea încercării legionarilor de a prelua cu forţa controlul Radioului după asasinarea premierului Armand Călinescu – septembrie 1939)

– 1944, 5-8: Armata a IV-a română opreşte ofensiva germano-ungară din centrul Transilvaniei

– 1948: A fost înfiinţată echipa de fotbal Universitatea Craiova (s-a numit iniţial Clubul Sportiv Universitar Craiova şi a aparţinut Asociaţiei Naţionale a Studenţilor din România), prima echipă din România care a disputat o semifinală de cupă europeană (Cupa UEFA, ediţia 1982-1983). Clubul de fotbal Universitatea Craiova a fost dezafiliat de la FRF la 20.VII.2011, fiind exclus din toate competiţiile

– 1953: A murit (la Paris, unde se stabilise) medicul Constantin Levaditi, microbiolog, virusolog, imunolog; considerat unul dintre fondatorii virusologiei pe plan mondial; promotor al chimioterapiei; membru de onoare al Academiei Române din 1926 (n. 1874)

– 1959: A murit Gheorghe Danga, compozitor, dirijor şi profesor (n. 1905)

– 1960: S-a născut actorul Claudiu Istodor – 55 de ani

– 1973: A murit cântăreţul de operă (bariton) Petre Ştefănescu-Goangă (n. 1902)

– 1986: A murit prozatorul Nicuţă Tănase (n. 1924)

– 1997: A murit Radu Boureanu, poet, prozator, dramaturg, publicist, eseist şi traducător (n. 1906)

– 2004: A murit profesorul Grigore Gheba, cunoscut autor de culegeri de matematică (n. 1912)

– 2009: A murit Jöel Holmes (numele real: Jöel Covrigaru), cântăreţ, compozitor şi poet francez de origine română; stabilit cu părinţii în Franţa din 1934 (n. 1928)

EVENIMENTE EXTERNE

– Ankara: Conferinţă de presă a ministrului german de finanţe, Wolfgang Schaeuble

– Molde, Norvegia: Decernarea, în absenţă, a Premiului Bjornson pentru libertatea de expresie fostului consultant al Agenției de securitate americană (NSA), Edward Snowden

Aniversări – Comemorări

– 1568: S-a născut Tommaso Campanella, teolog, filosof şi poet italian (m. 1639)

– 1638: S-a născut Regele Ludovic al XIV-lea (1643-1715), supranumit „Regele-Soare”; în timpul domniei sale absolutismul monarhic a atins, în Franţa, apogeul (îi este atribuită celebra expresie „statul sunt eu”); a promovat o politică externă de anexiuni; războaiele şi luxul curţii regale au ruinat ţara; a încurajat artele, literatura şi ştiinţa (m. 1715)

– 1704: S-a născut pictorul francez Maurice Quentin de la Tour (m. 1788)

– 1733: S-a născut scriitorul german Christoph Martin Wieland, personalitate de seamă a iluminismului (m. 1813)

– 1735: S-a născut compozitorul şi organistul german Johann Christian Bach, cel de-al unsprezecelea şi cel mai mic fiu al lui Johann Sebastian Bach (m. 1782) – 280 de ani

– 1745, 5/16: S-a născut Mihail I. Kutuzov, feldmareşal rus, participant la războaiele ruso-turce; comandant suprem al armatei ruse în războiul împotriva lui Napoleon I (1812) (m. 1813) – 270 de ani

– 1774: S-a născut Caspar David Friedrich, pictor și desenator german, unul din cei mai importanți reprezentanți ai romantismului german în perioada sa timpurie (m. 1840)

– 1791: S-a născut Giacomo Meyerbeer, compozitor, pianist şi dirijor german (m. 1864)

– 1857, 5/17: S-a născut inginerul rus Konstantin Ţiolkovski; studii de aerodinamică şi astronautică; unul dintre fondatorii astronauticii (m. 1935)

– 1888: S-a născut Sir Sarvepalli Radhakrishnan, filosof şi om politic indian (între 1952 şi 1962 – vicepreşedinte, iar între 1962 şi 1967 – preşedinte al Indiei); membru de onoare străin al Academiei Române din 1956 (m. 1975)

– 1892: S-a născut Szigeti Jozsef, violonist maghiar, stabilit iniţial în Franţa (1938) şi apoi în SUA (1951) (m. 1973)

– 1905: A fost semnat, prin medierea preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Theodore Roosevelt, după negocieri purtate la Şantierul Naval Portsmouth din Kittery, Maine, Tratatul de la Portsmouth, care a pus capăt Războiului Ruso-Japonez din 1904-1905; Rusia a recunoscut supremaţia Japoniei în Coreea şi s-a întors la interesele sale economice din sudul Manciuriei (inclusiv peninsula Liaodong), şi în jumătatea sudică a insulei Sahalin – 110 ani

– 1905: S-a născut (la Budapesta, în familia unui industriaş evreu) romancierul şi jurnalistul britanic Arthur Koestler (m. 1983, s-a sinucis) – 110 ani

– 1908, 5/18: S-a născut Viktor Ambarţumian, astronom şi astrofizician armean; a descoperit asociaţiile de stele, structura şi evoluţia acestora (m. 1996)

– 1908: S-a născut Josué de Castro, medic, sociolog şi economist brazilian; autorul celebrei lucrări „Geografia foamei” (1946), una dintr-o lungă serie de lucrări abordând probleme grave atât pentru ţara sa, cât şi pentru alte zone ale globului – sărăcia şi malnutriţia; preşedinte al FAO (1952-1956); ambasador al Braziliei la Naţiunile Unite, la Geneva (1962-1964); după lovitura de stat militară din martie 1964 se va stabili la Paris, unde va înfiinţa (1965) Centrul Internaţional pentru Dezvoltare (CID), al cărui preşedinte va fi până la sfârşitul vieţii (m. 1973)

– 1912: S-a născut John Cage, compozitor şi pianist american; inventatorul „pianului preparat” (între ale cărui corzi sunt plasate obiecte din diferite materiale, care modifică sunetele); a introdus în muzică noţiunea de indeterminare, ideile hazardului şi creativităţii interpretului (m. 1992)

– 1920: S-a născut Jean Tordeur, scriitor, filolog şi publicist belgian; după 1958 a participat intens la construcţia europeană (ca secretar adjunct al Uniunii Capitalelor Comunităţilor Europene); membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2010) – 95 de ani

– 1925: S-a născut psihologul suedez David Magnusson; specialist în studiul personalităţii; contribuţii în psihometrie, precum şi în metodologia cercetării dezvoltării individului; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 – 90 de ani

– 1940: S-a născut actriţa americană de film Racquel Welch – 75 de ani

– 1946: S-a născut (în Zanzibar) cântăreţul Freddie Mercury (pe numele adevărat Farrokh Bulsara), stabilit în Anglia, component al formaţiei „Queen” (m. 1991)

– 1950: S-a născut caricaturista americană Cathy Guisewite, cunoscută autoare de benzi desenate – 65 de ani

– 1972: Atentat terorist arab asupra delegaţiei sportive israeliene la Jocurile Olimpice de vară de la München (Germania), soldat cu moartea a 11 atleţi israelieni

– 1980: Inaugurarea tunelului St. Gotthard din Elveția; cel mai lung tunel de autostradă din lume (16,91 km) la acea dată (titulatură pe care a deținut-o vreme de 20 ani, până când a fost dat în folosință tunelul Lærdal, din Norvegia), întinzându-se de la Goschenen la Airolo; având o singură bandă pe sens, este adesea locul unor ambuteiaje de anvergură, fapt pentru care autoritățile elvețiene au decis să construiască un nou pasaj rutier prin munții Gotthard, însă proiectul nu va fi inaugurat mai devreme de anul 2027; actualmente este al treilea cel mai mare tunel din lume destinat traficului auto, după cel din Norvegia (24,5 km) şi tunelul Zhongnanshan din China (18 km) – 35 de ani

– 1997: A murit Maica Tereza (pe numele ei laic Agnes Ganxhe Bojaxhiu); devenită la 19 ani călugăriţă, şi-a dedicat întreaga viaţă celor nevoiaşi, iar în 1949 a întemeiat Ordinul romano-catolic „Misionarele Carităţii”, cu sediul la Calcutta (India); Premiul Nobel pentru Pace în anul 1979 (n. 1910, în Albania). NOTĂ 1: Maica Tereza a fost beatificată la 19.X.2003, în cursul unei ceremonii desfăşurate în Piaţa Sf. Petru din Roma, în prezenţa a 300 de cardinali, care se aflau la Vatican pentru aniversarea celor 25 de ani de pontificat ai Papei Ioan Paul al II-lea, dar şi a 3.000 de săraci şi a 500 de persoane cu handicap (beatificarea este prima etapă în vederea includerii în rândurile sfinţilor Bisericii Catolice). NOTĂ 2: Biserica Romano-Catolică marchează la 5 septembrie ziua de pomenire a Fericitei Tereza din Calcutta, fecioară

– 1997: A murit Sir Georg Solti, dirijor englez de origine maghiară (n. 1912)

– 2011: A murit tenorul italian Salvatore Licitra (n. 1958)