Duminică, 6 septembrie, Ciclaton se întoarce la Sibiu. Plutonul va ajunge în Parcul de Sub Arini în jurul orei 16.30, după 5 zile de pedalat 660 de kilometri prin inima Transilvaniei, pentru 5 cauze educaţionale.
Ei vor fi întâmpinaţi de reprezentanţii cauzelor (Dă-ţi pasiunea mai departe, De-a arhitectura, Grow, Impact şi Zburd), de voluntari şi susţinătorii lor. După sosirea plutonului de ciclişti, va avea loc premierea lor.
De-a lungul celor 5 zile, cicliştii au continuat să îşi promoveze cauzele şi să strângă fonduri pentru acestea, pentru ca proiectele lor să poată continua să schimbe parcursul educaţional al copiilor şi tinerilor incluşi în acţiuni. Donaţiile continuă până pe 30 septembrie şi pot fi făcute fie prin SMS (8836 – donaţie în valoare de 2 euro, care va fi distribuită în mod egal între toate cauzele)
Vă invităm cu mult drag să fiţi alături de noi şi să le transmiteţi gândurile voastre bune cicliştilor noştri.
Turul
Participanţii străbat 11 oraşe pentru a susţine una dintre cele 5 cauze educaţionale înscrise: „Dă-ţi pasiunea mai departe!”, parte din programul educaţional ”Ajungem Mari” al Asociaţiei Lindenfeld, “De-a Arhitectura”, “GROW”, parte a programului Şcoala de Valori, “IMPACT”, program al Fundaţiei Noi Orizonturi şi “Zburd” al Asociatiei ROI. Evenimentul este susţinut de Orange Romania şi HTC, ca parteneri strategici.
Pentru fiecare dintre cele 5 cauze pedalează atât ciclişti de anduranţă (selectaţi pentru a parcurge traseul integral), cât și temerari (cei care aleg diverse segmente de traseu pe care să pedaleze). La cea de-a doua ediţie Ciclaton s-au alăturat 30 de ciclişti de anduranţă, un număr dublu faţă de cel de la ediţia din 2014. Până la această dată au pedalat pe segmente 20 de ciclişti temerari.
Ciclaton este primul eveniment ciclist de strângere de fonduri din România dedicat exclusiv susţinerii educaţiei. Fondat în 2014, proiectul susţine inițiative de educaţie non-formală şi implicarea voluntară în această direcție. Valorile Ciclaton vizează educaţia centrată pe individualitatea fiecarui copil, rolul fundamental jucat de educaţie în viaţa şi evoluţia comunităţii, voluntariatul ca formă de implicare, promovarea unui stil de viata sănătos, prin sport, şi ideea ca fiecăruia dintre noi îi stă în putere să dea mai departe celorlalţi lucruri bune.
Susţinerea cauzelor
Până pe 30 septembrie, susţinătorii cauzelor pot dona fie prin SMS la 8836 (donaţie de 2 euro, care va fi împărţită între toate cele 5 cauze) sau prin formularul dedicat de pe site www.ciclaton.ro/doneaza.
de Anca Mirea