Premierul Victor Ponta va prezenta astăzi, împreună cu ministrul finanţelor, un proiect de reformă în domeniul achiziţiilor publice

 Premierul Victor Ponta va prezenta astăzi, în plenul Camerei Deputaţilor, împreună cu ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, un proiect de reformă în domeniul achiziţiilor publice. Potrivit redactorului Radio România Actualităţi Angela Matei, şeful executivului susţine că o astfel de reformă este necesară, pentru că din cauza reglementărilor actuale, rămân bani la buget care nu pot fi cheltuiţi. Victor Ponta va face prezentarea proiectului în domeniul achiziţiilor publice în ora alocată primului-ministru. Pe de altă parte, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, va prezenta tot astăzi principiile care stau la baza votului prin corespondenţă. Într-o postare facută pe o reţea de socializare, Valeriu Zgonea pledează pentru întocmirea cât mai rapidă a unui proiect de lege care să aibă în vedere şi resursele necesare, astfel încât procesul de vot să fie unul corect şi să garanteze românilor din afara ţării exercitarea fără probleme a acestui drept fundamental.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 septembrie