Preşedintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, a făcut un apel la apărarea unităţii națiunii bulgare, la dialog constructiv și toleranță în timpul alegerilor locale din toamnă, în discursul său cu ocazia aniversării a 130 de ani de la Unificarea Bulgariei, prin unirea Principatului Bulgariei cu Rumelia Orientală. „Din păcate, astăzi, numărul conflictelor din regiune şi din lume este foarte mare. Trecem prin momente dificile. Soluţia pentru criza refugiaților nu poate sta în puterile unei singure țări. Europa poate rezolva crizele, fie cea greacă, ucraineană, a refugiaţilor sau alte crize, doar atunci când suntem împreună. Europa este puternică atunci când este unită. Națiunea bulgară este puternică atunci când este unită. Suntem bulgari, însă, de asemenea, suntem europeni. Ne clădim locul de drept în familia națiunilor europene. Trebuie să apărăm unitatea națiunii bulgare. Trebuie să continuăm să credem în legământul fondatorilor Uniunii Europene pentru unitatea, glasul comun şi uniunea popoarelor din Europa, o lecție învățată din două războaie mondiale și nenumărate conflicte și jertfe cu care generații de europeni s-au confruntat și pe care le-au suferit în trecut. Doar în câteva săptămâni vom avea un referendum și alegeri locale. Fac un apel pentru dialog constructiv, toleranță și respect reciproc”, a mai spus preşedintele Plevneliev.
www.novinite.bg – 7 septembrie