Radio România Actualităţi îşi menţine poziţia de lider pe piaţa de radio din România, având o cotă de piaţă de 13,8% la nivel naţional, 14,4% în mediul urban şi de 14,8% în Bucureşti, după cum arată datele de audienţă furnizate de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA), valul de vară 2015, publicate astăzi. Aceste rezultate se datorează creşterii numărului de ascultători ai Radio România Actualităţi în toate mediile de rezidenţă (naţional, urban, Bucureşti).
Programele Radio România (Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor şi Reţeaua Studiourilor Regionale) sunt alese zilnic de peste 4,5 milioane de ascultători, Societatea Română de Radiodifuziune înregistrând o cotă de piaţă de circa 30%.
Studiul de Audienţă Radio – valul de vară 2015 a fost efectuat în perioada a 27 aprilie – 16 august 2015 de către IMAS – Marketing şi Sondaje şi GFK România – Institut de Cercetare de Piaţă SRL, pe un eşantion de 9.445 de persoane dintre care 7.400 în mediul urban şi 2.045 în mediul rural.
Studiul a cuprins 1.156 de localităţi, dintre care 306 în mediul urban şi 850 în mediul rural.
Măsurarea audienţei s-a realizat pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall), metodă la care apelează cele mai multe dintre sistemele de măsurare pe plan internaţional, metodologie recomandată de EBU (European Broadcasting Union) şi ESOMAR (European Society for Opinion & Marketing Research).
Vă mulţumim pentru că sunteţi constant alături de noi!
RADOR – 7 septembrie 2015