Sindicatul Liber al Lucratorilor din Societatea Romana de Radiodifuziune, sindicat reprezentativ la nivel de unitate, negociator al Contractului Colectiv de Munca al Societatii Romane de Radiodifuziune constata ca, în aceasta perioada, grupuri de interese, mascate de presupuse interese sindicale, încearca atacuri concertatate în spatiul public asupra organizatiei, punand în pericol drepturile angajatilor. Astfel, în luari de pozitie, conferinte de presa si adrese catre diverse institutii ale statului, se transmit informatii false sau trunchiate, menite sa influenteze negocierile pentru obtinerea drepturile angajatilor.
Biroul Executiv al Sindicatului Liber a luat act de informatiile nereale transmise în ultima perioada de sindicate minuscule, conduse de persoane rau intentionate, cercetate penal sau necunoscatoare ale realitatilor legislative si face urmatoarele precizari:
1. Contractul Colectiv de Munca a fost negociat potrivit legii. CCM include drepturi si obligatii ale angajatilor în conformitate cu standardele europene, dar si cu parcursul performant al Societatii Romane de Radiodifuziune. Contractul Colectiv de Munca poate fi consultat de orice salariat pe portalul intern al institutiei, nu este un document secret. În opinia noastra, este cel mai bun contract colectiv de munca din mass-media.
2. Procedurile privind evaluarea salariatilor, inclusiv cele care prevad evaluarea suplimentara a acelor angajati care obtin calificativ „nesatisfacator” au fost aduse la cunostinta angajatilor si afisate pe portalul intern al institutiei. Procedura privind evaluarea suplimentara a celor care au luat acest calificativ a fost negociata cu Sindicatul Liber, ca sindicat reprezentativ, tocmai pentru ca aceste demersuri sa fie transparente, iar oamenii aflati în aceasta situatie sa fie evaluati de alte persoane decat evaluatorii intiali. În comisiile care evalueaza SUPLIMENTAR salariatii care au calificativ „nesatisfacator” se regaseste un reprezentant sindical, în calitate de partener social. Este complet falsa afirmatia potrivit careia s-a înregistrat la ITM o anexa la CCM care prevede evaluari în vederea concedierii. A fost înregistrata la ITM si afisata pe portalul intern al institutiei o anexa care cuprinde evaluari SUPLIMENTARE pentru angajatii care nu au reusit sa obtina un calificativ care sa ateste standardele profesionale conform fisei de post.
3. Sindicatul Liber nu a fost niciodata parte a unor negocieri privind concedieri colective sau mascate, în grupuri mici, asa cum fals s-a afirmat cu rea credinta. De altfel, în contractul colectiv de munca existent, prevederile care privesc concedieri colective sunt însotite de fundamentare riguroasa si de masuri de protectie sociala foarte solide, poate unele dintre cele mai serioase existente la nivelul CCM-urilor de pe piata muncii romanesti. Ca un argument suplimentar, Sindicatul Liber a negociat introducerea în CCM a platilor compensatorii, iar de cand SLSRR este partener de dialog NU A EXISTAT NICIO DISPONIBILIZARE colectiva în Radio Romania.
4. Sindicatul Liber nu dorește sa încheie vreun Acord care sa înlocuiasca forma cea mai sigura de protectie a angajatilor: Contractul Colectiv de Munca. Este o alta forma de manipulare si de inducere a panicii în randul salariatilor. Dimpotriva, Sindicatul Liber a obtinut, drepturi si bonificatii pentru angajatii Radio Romania. Cel mai recent demers, aflat în derulare, se refera la servicii suplimentare de sanatate, o alta încercare perfect legala si transparenta care a fost folosita cu rea credinta si tendinte manipulatorii de aceleasi grupuri de interese.
5. Sindicatul Liber a negociat în actualul Contract Colectiv de Munca prevederi potrivit carora toate persoanele care sunt cercetate disciplinar au dreptul sa fie asistate de un reprezentant al sindicatului din care fac parte ori de avocat. si la aceasta procedura Sindicatul Liber este prezent prin observatori, pentru a se asigura ca sunt respectate toate reglementarile legale.
6. Sindicatul Liber al Lucratorilor din Societatea Romana de Radiodifuziune face apel la colegii jurnalisti din alte institutii de presa finantate din bani publici sau alte trusturi de presa, sa se informeze si sa ceara mai multe puncte de vedere cand redacteaza un material de presa care presupune drepturile salariatilor din Radio Romania. Sindicatul Liber nu s-a amestecat si nu a facut niciodata presiuni asupra negocierilor pentru drepturile colegilor din presa, manifestand respect si decenta fata de colegii de breasla.
Biroul Executiv al Sindicatul Liber al Lucratorilor din Societatea Romana de Radiodifuziune
07.09.2016
www.slsrr.ro