Aşa cum ne-a obişnuit în ultimele zile, presa internaţională se opreşte asupra situaţiilor de criză din Orientul Mijlociu şi din Europa. Ameninţări, zăngănit de arme, violenţă şi schimburi dure de replici par să marcheze astfel lumea de azi, tot mai greu încercată.
„În cea de-a doua zi a campaniei sale antiteroriste din nordul Peninsulei Sinai, armata egipteană a împuşcat 27 de militanţi, numărul total al victimelor ridicându-se acum la 56”, relatează cotidianul egiptean „Al-Ahram”. Dar armata egipteană nu luptă numai în Egipt: din „Gulf Today”, un ziar din Emiratele Arabe Unite, aflăm că, „potrivit unor surse ale securităţii egiptene, 800 de soldaţi egipteni au sosit în Yemen, întărind asfel forţele arabe din zona Golfului Persic care luptă împotriva militanţilor houti”. Mai la est, în Iran, liderul suprem al acestei republici islamice, „Ayatollahul Ali Khamenei, avertizează că Iranul nu va negocia cu Statele Unite în afara tratativelor de ordin nuclear”, informează ziarul canadian „The Globe and Mail”. Şi tot Khamanei, citat de ziarul israelian „Israel Hayom”, prezice că „peste 25 de ani, Israelul nu va mai exista”. Aflat deunăzi la Ierusalim, preşedintele Consiliului European a dorit parcă să îl liniştească pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, asigurându-l că „Uniunea Europeană este un prieten şi un partener al Israelului atât la bine, cât şi la rău”, după cum îl citează un alt ziar israelian, „Jerusalem Post”. Dar „Benjamin Netanyahu a zburat ulterior la Londra pentru o vizită de două zile”, relatează săptămânalul american „Newsweek”. Nu însă înainte de a face următoarea declaraţie: „În convorbirile pe care le voi purta, voi explica un singur lucru: Europa trebuie să sprijine Israelul şi nu să exercite presiuni asupra lui. Trebuie să îl sprijine, pentru că Israelul este singura apărare reală a Europei din Orientul Mijlociu în faţa Islamului extremist tot mai ameninţător”. Numai că extremiştii islamişti nu îi ameninţă numai pe occidentali, ci şi pe ceilalţi credincioşi islamişti. Or, tocmai acest fenomen creează criza refugiaţilor care macină acum Europa. Poate de aceea, după cum aflăm din cotidianul britanic „Financial Times”, „în primul său discurs rostit în faţa Parlamentului European de la instalarea sa în funcţie, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a subliniat că Bruxelles-ul va continua să susţină politica vizând împărţirea zecilor de mii de refugiaţi din Italia, Grecia şi Ungaria, iar această politică va fi aplicată ‘obligatoriu'”. Numai că, după cum observă acelaşi ziar, „deşi susţinut de Paris, Berlin şi Bruxelles, planul împărţirii în mod egal a imigranţilor s-a izbit de opoziţia fermă a statelor membre din est”. În Polonia, de exemplu, citată fiind de publicaţia poloneză „Gazeta Wyborcza”, Beata Szydlo, vicepreşedinta partidului Lege şi Dreptate, de opoziţie, afirmă: „Germania vrea să şantajeze Europa. Este problema lor. Refugiaţii vor să ajungă în Germania, iar ea încearcă să ne şantajeze şi să ne pună la zid”. Iar Denamerca, după cum relatează cotidianul italian „Corriere della Sera”, recurge la alte subterfugii: ziarul italian anunţă că ţara nordică „a publicat în ziarele libaneze un anunţ împotriva imigranţilor, care începe însă frumos cu ‘dragi imigranţi, nu veniţi aici'”. În sfârşit, în pofida tuturor acestor tensiuni şi crize, un moment luminos se întrevede în Marea Britanie. Cotidianul american „The New York Times” anunţă că, „după 23.226 zile de domnie, Regina Elisabeta II a Marii Britanii a devenit monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie din istorie”. Pentru ziarul francez „Libération” această domnie a însemnat 23.226 de zile de plictiseală şi tradiţie”. Dar, în cotidianul britanic „The Telegraph”, premierul britanic David Cameron afirmă că „regina este ca un fir de aur care străbate istoria noastră, trecând peste trei generaţii postbelice. Abnegaţia şi inegalabilul său simţ al datoriei i-au adus nu doar respectul Marii Britanii, ci şi pe cel al întregii lumi”.
(Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR)
