Aproximativ 2.000 de imigranţi ilegali aşteaptă la Gara de Est din Budapesta pentru a fi îndrumaţi către taberele de refugiaţi, a declarat şeful Direcţiei pentru apărarea ordinii publice a Inspectoratului General al Poliţiei, Tibor Lakatos, la o conferinţă de presă susţinută joi, la Budapesta, de Poliţia şi Biroul de Imigrări şi Cetăţenie. Tibor Lakatos a menţionat că Poliţia lucrează necontenit pentru ca imigranţii ilegali să ajungă în taberele speciale pentru imigranţi ale Biroului de Imigrări şi Cetăţenie. La întrebarea adresată de Agenţia ungară de Presă MTI, colonelul Tibor Lakatos a spus că la graniţa ungaro-sârbă sunt desfăşuraţi aproximativ 1.000 de poliţişti, printre care se află, pe lângă efectivul Inspectoratului General al Poliţiei din judeţul Csongrád, şi poliţişti din fiecare judeţ al ţării, precum şi din partea Poliţiei de Intervenţie Rapidă.
(MTI – 10 septembrie)