Pacienţii care suferă de hepatita C, în stadiul 4 de fibroză, vor fi primii care vor avea acces la noua terapie fără interferon cel târziu din octombrie, anunţă Ministerul Sănătăţii. Acest tratament, unul dintre cele mai scumpe din lume, oferă şanse de vindecare în proporţie de 98 la sută. Potrivit reporterului nostru Adriana Turea, în acest moment sunt semnate protocoalele cu firma producătoare, iar în maximum două săptămâni va fi semnat şi contractul. Potrivit acestuia, producătorul va fi plătit doar după ce pacienţii se vor vindeca. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, preciza, săptămâna trecută, că bolnavii trebuie să-şi refacă analizele specifice afecţiunii pentru a beneficia de noua terapie. Costul lor nu va fi suportat de pacient. România este printre primele ţări în care va fi introdus acest nou tratament pentru hepatita C.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 septembrie)