Republica Irlanda va primi 4.000 de refugiaţi. Ministrul irlandez al justiţiei, Frances Fitzgerald, a declarat că ei vor fi bine primiţi conform Programului Irlandez pentru Protecţia Refugiaţilor. Doamna Fitzgerald a precizat că o reţea formată din centre de orientare şi urgenţă va fi înfiinţată în întreaga ţară. Totodată, ministrul irlandez a declarat că programul – care se va concentra în mod deosebit asupra femeilor şi copiiilor – va costa 12 milioane de euro pe an pentru fiecare 1.000 de refugiaţi.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 septembrie)