Alianţa Nord-Atlantică este îngrijorată în legătură cu informaţiile privind construirea unei baze militare a Rusiei în apropiere de granița cu Ucraina – a declarat un reprezentant al NATO, într-un interviu pentru postul „Radio Svoboda”. De asemenea, acesta a adăugat că NATO este preocupată de „continuarea încercărilor Rusiei de a destabiliza situația din Ucraina”. Reprezentantul NATO a făcut aceste declaraţii după ce Reuters a publicat un material potrivit căruia Rusia a început construcția unei mari baze militare în apropiere de granița ucraineană. Reuters scrie că această bază militară, care se construieşte la 25 de kilometri de frontiera cu Ucraina, se va întinde pe o suprafață totală de peste 6.000 de metri pătraţi şi va avea nouă cazărmi pentru 3.500 de soldaţi, depozite de rachete, artilerie și muniție. Baza militară este construită lângă orăşelul Valuiki, regiunea Belgorod, nu departe de Soloti şi de o cale ferată care leagă oraşul de Moscova şi Luhansk. În luna aprilie a anului trecut, în această zonă era dislocată o tabără temporară a armatei ruse. În perioada respectivă, Ucraina înregistra o agravare a situaţiei în zona desfăşurării Operaţiunii Antiteroriste, iar NATO acuza Rusia că foloseşte baza respectivă pentru a trimite trupe și echipamente militare în Ucraina.
(www.eurointegration.com.ua – 11 septembrie)