Radu Mazăre, acuzat de ANI că nu poate justifica 780.000 de euro

Agenţia Naţională de Integritate îl acuză pe fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, că nu poate justifica aproximativ 780.000 de euro. Inspectorii de integritate susţin că suma reprezintă mai multe depozite într-un cont deschis de către acesta la o bancă din Israel. ANI a solicitat Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Constanţa extinderea acţiunii de control cu privire la această sumă, după ce, anterior, a fost sesizată că, între averea dobândită de Radu Mazăre când era primar şi veniturile lui, este o diferenţă de aproape 140.000 de euro şi 144.000 de lei.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 septembrie)