Guvernatorul regiunii Mecca din Arabia Saudită a dispus efectuarea unei anchete în cazul prăbuşirii unei macarale peste Moscheea Sfântă. Peste 100 persoane şi-au pierdut viaţa în accidentul produs. Potrivit corespondenţilor BBC, cu puţin timp înaintea accidentului, oraşul a fost lovit de o puternică furtună de nisip. Până în prezent nu se cunoaşte cu precizie câte persoane au murit în interiorul moscheei şi câte victime s-au înregistrat din cauza panicii care a urmat tragediei. Moscheea este înconjurată de foarte multe macarale, folosite pentru extinderea spaţiilor de cazare pentru un număr estimat de peste două milioane de pelerini care vor sosi în acest an la Mecca, relatează corespondenţii BBC.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 septembrie