Cel puţin doi turişti britanici şi-au pierdut viaţa şi zece au fost răniţi, în India, după ce trenul în care se aflau a deraiat. Trenul fusese închiriat de un istoric indian, pentru a transporta 37 de turişti britanici către oraşul Shimla, din Himalaya.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 septembrie)