După cum a declarat sâmbătă seara în cadrul unei emisiuni a canalului de televiziune M1 din Ungaria Ferenc Kalmár, însărcinat al MAE ungar pentru politica faţă de ţările învecinate, nu are rost o modificare a Tratatului de bază româno-ungar, deoarece acest lucru ar comporta lungi negocieri şi rezultate imprevizibile. După cum a afirmat există o posiblitate de principiul privind modificarea tratatului menţionat în cazul în care ambele părţi ar dori în aceeaşi măsură ca anumite pasaje să fie reevaluate, sau dacă ar dori să completeze documentul cu noi puncte.
În opinia sa ar fi de preferat mai degrabă să se ţină sub presiune guvernul român pentru ca acesta să respecte prevederile cuprinse în tratat, astfel încât minorităţile locale să poată înfiinţa, de exemplu, propriul lor sistem instituţional.
Zsolt Szilágyi, preşedintele PPMT a vorbit joi, la Cluj, în cadrul unei conferinţe de presă despre faptul că partidul îi cere printr-o scrisoare ministrului român de externe Bogdan Aurescu să iniţieze modificarea Tratatului de bază româno-ungar.
Datorită presiunii care apasă tot mai mult Europa este nevoie mai mult decât până acum de colaborarea tuturor ţărilor din regiune, trebuie să se creeze în relaţiile româno-ungare o nouă legătură de încredere, or acest lucru este posibil doar dacă guvernul român îşi va schimba politica referitoare la Transilvania şi la maghiarime – a afirmat Zsolt Szilágyi.
Preşedintele PPMT opinează că ar trebui introdus în tratat dreptul minorităţilor la autonomie culturală şi teritorială şi ar trebui să se facă referire la recomandările pe care le-a adoptat Consiliul Europei de la semnarea, în 1966, a Tratatului de bază româno-ungar.
MAGYAR HÍRLAP (Ungaria), 12 septembrie 2015
Traducerea: Imola Stănescu