Uniunea Europeană a decis să prelungească cu încă şase luni sancţiunile impuse unor oficiali ruşi

 Uniunea Europeană a decis să prelungească cu încă şase luni, până pe 15 martie 2016, sancţiunile impuse unor oficiali ruşi şi şefi ai rebelilor ucraineni, pentru implicarea în conflictul din estul Ucrainei. Potrivit purtătoarei de cuvânt a diplomaţiei europene, reexaminarea situaţiei nu a impus schimbarea regimului de sancţiuni şi nici a listei de persoane sau entităţi supuse măsurilor restrictive. Sancţiunile vizează 149 de persoane şi 37 de companii sau organizaţii din Rusia şi Ucraina, care au interdicţie de a primi viză pentru Uniunea Europeană şi le-au fost îngheţate averile şi conturile pe care le deţin în ţările membre.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 14 septembrie