La 15 septembrie 1521, domnitorul Ţării Româneşti Neagoe Basarab se stingea din viaţă şi era urmat la tron de fiul său, Theodosie. Personalitatea sa complexă a lăsat posterităţii două monumente de o valoare excepţională: unul în domeniul arhitecturii – măreaţa biserică episcopală de la Curtea de Argeş, iar altul în domeniul literaturii: Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie, una dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii române vechi, scrisă în slavonă.
Prin condeiul său, Neagoe Basarab, în „învăţăturile” sale către fiul său, aşternuse pe hârtie nu numai principii de guvernare politică a statului, principii morale de educare a tineretului, ci şi principii de guvernare a sufletului, care oferă celor ce le vor urma moştenirea adevăratelor valori, cele spirituale.
Aceasta monumentală lucrare a fost creată între anii 1513-1521. Neagoe Basarab şi-a petrecut tinereţea în anturajul patriarhului Nifon şi la Mănăstirea Bistriţa, ctitorie a strămoşilor săi Craioveşti şi acumulase o masivă cultură teologică. De asemenea, în tinereţea sa fusese copist, ceea ce presupune o bună cunoaştere a limbii slavone. În acea vreme, cultura avea un pronunţat caracter religios, a fi cult însemnând, în primul rând, a cunoaşte cărţile fundamentale ale Bisericii, ca şi unele lucrări aprocrife sau scrieri populare. O asemenea cultură posedă şi autorul Învăţăturilor, care foloseşte în opera sa literatura patristică lucrările Sfântului Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul, Efrem Sirul, scrierile Patriarhului Eftimie al Târnovei, ca şi unele cărţi populare de mare circulaţie ca Alexandria şi Varlaam şi Ioasaf. Acestea au circulat în manuscris şi erau cunoscute de oamenii de cultură ai secolului al XVI-lea.
„Şi această să nu le gândeşti că le grăiesc eu din capul meu, ci toate le-am aflat în Sfintele Scripturi şi ţi le grăiesc ca să-ţi fie de certare şi de învăţătură şi de toată trezvia şi chibzuiala şi bucuria ce va să fie. Deci să nu pară cuiva rău sau să aibă vreo împuternicie spre noi pentru aceste cuvinte, că pentru folosul sufletelor voastre ne-am nevoit, din adâncul inimii, şi v-am adus aminte.” – extras din Învăţături
În 1996, istoricul Ion Dumitriu-Snagov a prezentat dovezi referitoare la faptul că „învăţăturile” lui Neagoe Basarab au fost ulterior plagiate pentru primul cneaz moscovit care s-a intitulat ţar, Ivan cel Groaznic. Plagiatul a fost executat de Teodor Mamalachos, ambasadorul lui Ivan cel Groaznic la Constantinopol, cu scopul ca acest document sa constituie o „întărire” doveditoare a înaltei moralităţi a lui Ivan cel Groaznic în procedura de recunoaştere oficială a acestuia ca bazileu de către Patriarhul Constantinopolului. Documentul semnat de Teodor Mamalachos a fost descoperit în anul 1988 de către cercetătorul italian Santo Luca, fără însă ca acesta să cunoască importanţa acestei descoperiri. Studiul atent al plagiatului a fost făcut însă de Ion Dumitriu-Snagov.
Aflat la Vatican pentru a studia o serie de documente în imensa bibliotecă de aici, prof. dr. Ion Dumitriu-Snagov a reuşit, prin compararea minuţioasă a manuscrisului original în slavonă al „Învăţăturilor…” cu manuscrisul semnalat de cercetătorul italian, să descopere şi să demonstreze monstruosul fals. Acestei descoperiri i-a dedicat un material în volumul „Monumenta Romaniae Vaticana”, apărut în 1996, şi un studiu publicat în revista „Magazinul istoric” în 1997.
În procesul de plagiere, Teodor Mamalachos a uitat sa şteargă sau să înlocuiască numele Neagoe, Teodosie, Neaga (mama lui Negoe Basarab), precum şi numele fetelor voivodului: Stana, Roxana şi Anghelina. Documentul fals păstrează până şi capitolul final al originalului, cu rugăciunile lui Neagoe Basarab pe patul de moarte, în timp ce Ivan cel Groaznic a mai trăit încă 27 de ani după acest eveniment.
După cum aprecia cercetătorul român, Mamalachos ar fi cunoscut un manuscris grecesc al „Învăţăturilor…”, cel al lui Manoil din Corint, aflat astăzi în biblioteca Mănăstirii Dionisiu din Sfântul Munte Athos, realizat după originalul slavon păstrat în Biblioteca Naţională din Sofia. Acest document ar fi fost cel copiat şi măsluit.
Toate calităţile specifice unei vieţi creştine virtuoase, etice, exprimate atât de concis şi convingător de domnitorul român, erau fără îndoială apreciate de lumea ortodoxă a timpului. Cu atât mai mult, cu cât în epocă circula şi tratatul lui Nicolo Machiavelli, „Principele”, care oferea un sinistru tablou al cinismului politic militar, dar şi „Orologiul Principilor”, opera spaniolului Antonio De Guevara, care, asemenea „Învăţăturilor lui Neagoe Basarab…”, era o expresie a moralei creştine „în practica diplomatică”, ambele reţinând „filonul istoric al lui Marc Aureliu”, cum spune prof. dr. Ion Dumitriu-Snagov.
Una dintre ideile de bază ale voievodului este aceea a monarhiei de drept divin.
„Că nu te-au ales, nici te-au unsu oamenii spre domnie, ci Dumnezeu te-au ales şi te-au unsu şi a aceluia plăcere să faci”.
Învăţăturile conţin numeroase sfaturi despre modul cum trebuia condusă ţara, despre relaţiile domnului cu boierii: numirea dregătorilor, administrarea justiţiei, primirea solilor străini, purtarea războiului, etc., toate aceste sfaturi alcătuind un adevărat manual de guvernare a statului şi considerate prima lecţie de diplomaţie medievală românească.
„O, fătul mieu Theodosie şi voi alţi domni şi fraţi toţi! Din cât am putut cunoaşte cu firea şi a pricépe de rândul solilor, cum să vor cinsti când vor veni să fie la sfat şi vor fi oameni mari şi de la domni creştini, carii cred în Domnul nostru Iisus Hristos şi preacuratei lui maici, aceştea soli carii vin la voi, unui vin ca să facă jurământu şi legătură, iar alţii vin ca să facă pace, alţii să vorovească niscare lucruri de treabă, iar unii vin pentru dragostea şi pentru prieteniia. Iar aorea vin alţii cu cuvinte aspre şi de vrajbă, cum le iaste învăţătura şi porunca de la domnii şi stăpânii lor. Că la domni mulţi soli de în multe părţi vin, şi cu multe feliuri de sol. Iar voi să nu cinstiţi numai pre cei ce vă vor aduce veşti bune, ci să cinstiţi şi pre cei ce vă vor aduce veşti réle, că aşa să cade. Şi să fie toţi cinstiţi de voi într-un chip şi dăruiţi. Că cu acea puţinea cinste ce le veţi face, iar ei mult vor lăuda numele vostru şi-l vor înălţa.”
„A face dreptate săracului” este un leitmotiv al învăţăturilor, o constantă aducere aminte a primei îndatoriri a celui care are puterea politică. Aşadar, nu dobândirea puterii, nici amplificarea ei, ci exercitarea dreptăţii evanghelice este scopul guvernării.
„Iată că suntem datori, noi cei puternici, să ajutăm celor slabi să-i îndreptăm şi să nu facem atâta în voia noastră, cât în voia vecinului şi săracului şi a neputernicului, că aşa zice marele Pavel.”
„Şi de va fi mai harnicu unul din cei săraci decât unul den feciorii de boiari sau decât o rudă de ale voastre, voi să nu daţi acelora cinstea şi boeriia, în făţărnicie; ce să o daţi aceluia mai sărac deaca iaste vrédnic şi harnic şi-şi va păzi dregătoria cu cinste. „
Domnul îşi povăţuieşte urmaşii: „Să nu iubiţi vremile de răzmeriţă şi să săriţi la fapte de trufie”, adică să păstreze pacea cu popoarele din jur. Această dorinţă de pace se reflectă în întreaga politică a domnului Ţării Româneşti, în timpul domniei căruia ţara a avut pace.
Odată starea de pace încetând, domnul era dator să ia măsurile cele mai bune pentru purtarea războiului. Sfaturile privind purtarea războiului amintesc de modul cum îşi conducea oastea la biruinţă Ştefan cel Mare, după o tactică devenită tradiţională. Mai întâi populaţia civilă trebuia dusă la adăpost, pentru a fi ferită de primejdie. Acest obicei este vechi în Ţara Românească, el fiind pomenit prima oară în vremea lui Mircea cel Bătrân, care a dat ordin populaţiei să se retragă în regiunea de munte a ţării în timpul invaziei turceşti.
Domnul este sfătuit să judece drept, pe fiecare după fapta sa şi să asculte şi pe nevoiaşi, judecata dreaptă contribuind şi ea la menţinerea unui renume bun în lume. Aceste sfaturi îşi găsesc confirmarea în practica judecătorească a lui Neagoe Basarab, ceea ce dovedeşte că amintirea lăsată de el posterităţii a fost acea a unui domn drept.
Aceste gândiri filosofice şi învăţături înţelepte, care exprimă tulburătoare reflecţii politice şi morale şi autoritatea permanentei verificări, au făcut pe istoricul Bogdan Petriceicu Haşdeu să-l numească pe Neagoe Basarab „Marc Aureliu al Ţării Româneşti”, principe, artist şi filosof.
Monumentala lucrare a „domnului cu apucături împărăteşti”, cum îl numea Nicolae Iorga pe voievodul Neagoe Basarab, alături de alte argumente precum milostenia, darul ctitoririi de mănăstiri şi cel de binefăcător al întregii Ortodoxii, a stat şi ea la baza canonizării voievodului de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2008.
Surse: www.cuvantul-ortodox.ro, www.jurnalspiritual.eu, www.ziarullumina.ro, cartea „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie” – traducerea din salvonă, 1650.
Documentarea: Bianca Ioniţă
