Calendarul evenimentelor, 18 septembrie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Programul președintelui Klaus Iohannis:

  • ora 10:00 – primirea ambasadorului agreat al Regatului Belgiei în România, Thomas Baekelandt, cu ocazia prezentării scrisorii de acreditare – la Palatul Cotroceni, Sala Unirii
  • ora 10:15 – primirea ambasadorului agreat al Republicii Slovenia în România, Michael Zupančič, cu ocazia prezentării scrisorii de acreditare – la Palatul Cotroceni, Sala Unirii

 – Senat

* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente

– Camera Deputaţilor

* Republica Moldova: Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, efectuează o vizită oficială la Chişinău, la invitaţia preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu (18 şi 19 sep.)

– Uniunea Europeană

* Reprezentanța Comisiei Europene va găzdui evenimentul LinguaFEST 2015, organizat în colaborare cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale – ora 10:00, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, Str. Vasile Lascăr, nr. 31, sala de conferințe de la etajul 1. Cu această ocazie, vor fi decernate premiile ELL (European Language Label / Certificatul lingvistic european) și vor fi organizate, de asemenea, două sesiuni de comunicare interculturală, susținute de Paul Catteeuw

– Ministere

* Participarea ministrului afacerilor externe, Bogdan Aurescu, la cea de a V-a ediţie a dezbaterilor Dialoguri@MAE cu tema „Contribuția României la consolidarea formatelor de cooperare la Marea Neagră – oportunităţi şi provocări. Președinția în Exercițiu a României la OCEMN” – ora 10:00, la sediul MAE, Sala Grigore Gafencu

* În perioada 15-18 septembrie, în cadrul exerciţiului inter-instituţional de nivel strategic HISTRIA 15, în poligoanele şi raioanele de pe teritoriul naţional se vor derula o serie de activităţi în teren. Din programul zilei:

► Jud. Braşov

  • ora 11:00 – executarea operaţiei de apărare pentru limitarea pătrunderii adversarului pe teritoriul naţional – în poligonul Cincu. Participă ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa şi şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă

► Sibiu

  • ora 12:30 – la sediul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” are loc Simpozionul dedicat celei de a 99 aniversări a armei Rachete şi Artilerie Antiaeriană

– Apărare, Interne

* Sibiu: Are loc simpozionul dedicat celei de-a 99-a aniversări a armei Rachete şi Artilerie Antiaeriană – ora 12:30, la sediul Şcolii de Aplicaţie pentru Unităţi de Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” din municipiu. Participă cadre militare aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, reprezentanţi ai instituţiilor universitare, culturale şi economice locale, precum şi cadre militare în rezervă şi în retragere

* Timişoara: Militarii organizaţi voluntar în grupul Invictus România iau startul, de la ora 9:00, din faţa Instituţiei prefectului judeţului Timiş, pe cel de-al doilea traseu de alergare din cadrul ediţiei din acest an a Ştafetei Veteranilor. Traseul are o lungime de aproximativ 90 de kilometri şi include localităţile Timişoara, Păuliş (19 sep. – ora 9:50, la Monumentul Eroilor) şi Arad (21 sep. – ora 12:15, în Piaţa Avram Iancu) unde Ştafeta este întâmpinată de reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne şi ai asociaţiilor care îi sprijină. În respectivele localităţi se vor desfăşura ceremonii comemorative dedicate eroilor din luptele pentru eliberarea teritoriului naţional în cel de-Al Doilea Război Mondial. Purtătorii Ştafetei Veteranilor vor ajunge, pe 25 octombrie, la Carei, la Ansamblul Monumental „Glorie Ostaşului Român”. Evenimentul este organizat în contextul Anului Veteranilor de Război şi al sărbătoririi, la 25 octombrie, a Zilei Armatei României, fiind susţinut de Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, împreună cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război, Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” şi Asociaţia de Caritate din Armata României „Camarazii”

–  Partide

* Baia Mare: Conferinţa Judeţeană de Alegeri a TSD Maramureş – ora 17:00, la Centrul de Instruire şi Marketing, Str. Aleea Expoziţiei nr. 5

* Bistriţa: Conferinţă de presă susţinută de copreşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean  – ora 10:00

* Brăila: Conferinţa Organizaţiei Judeţene PSD Brăila – ora 17:00, la Casa Tineretului, Cal. Călăraşilor nr. 52

* Poiana Braşov, jud. Braşov: În preambulul conferinţei „Ligii Aleşilor Locali” (19 sep.), astăzi, se desfăşoară şedinţa Colegiului Director Naţional al PNL – ora 15:00, la Hotel Piatra Mare, sala Topaz; urmată de conferinţa de presă susţinută de co-preşedinţii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga

* Ploieşti: Conferinţa Organizaţiei Judeţene PSD Prahova – ora 12:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, Bd. Republicii nr. 65

* Reşiţa: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele UNPR Reşiţa, Gheorghe Jenar, şi senatorul UNPR, Simeon Ion Purec – ora 10:00, la sediul Organizaţia Municipale UNPR din localitate

– Culte, Biserică

* Cluj-Napoca: Asociaţia ProDEUS, membră a federaţiei SHARE, organizează, în zilele de 18 şi 19 septembrie, Conferinţa Naţională SHARElight 2015. În timpul manifestărilor se va realiza o campanie de donaţii, toate fondurile primite fiind direcţionate către proiectele educaţionale ale elevilor din cadrul Liceului de Deficienţi de Vedere. Din program:

  • ora 18:00 – Participare la Vecernia oficiată de ÎPS Andrei Andreicuţ – în Catedrala Mitropolitană
  • ora 19:30 – Marş al Luminii de la Catedrala Ortodoxă spre Parcul Central (pentru sensibilizarea opiniei publice față de dificultățile cu care se confruntă persoanele nevăzătoare sau cu deficiență de vedere)
  • ora 20:00 – Concert susţinut de tineri nevăzători – la Clădirea Casino
  • ora 21:00 – Lanţ al Luminii (participanţii vor încercui lacul Chios cu lumânări aprinse)

– Administraţie

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de viceprimarul municipiului, Mircea Mălan – ora 9:00

– Justiţie

* Conferinţă de presă susţinută de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Cătălin Claudiu Bejan, şi managerul de proiect din cadrul organizaţiei Meridianos din Spania, Jose Joya Roldan, pe tema organizării Conferinţei Internaţionale privind Justiţia Juvenilă – „Let’s talk, Let’s walk together”, care se va desfăşura în perioada 30 septembrie – 1 octombrie – ora 13:00, la Hotel Cişmigiu, sala „Blănari”

* Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate un nou termen în dosarul în care fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, este judecată pentru corupţie în dosarul ANRP

* Timişoara: Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă din România, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Timiş, Tribunalul Arad şi Tribunalul Caraş-Severin organizează, în zilele de 18 şi 19 septembrie, Conferinţa Regională de insolvenţă „Insolvenţa la un nou nivel” – ora 9:30, la Facultatea de Drept a Universităţii de Vest

– Organizaţii

* Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni organizează dezbaterea „Drepturile Cetăţenilor în alte State: Cunoaşte-ţi EuroDrepturile şi foloseşte-le!” – ora 10:00, la Hotel Hilton Athenee Palace, sala „Enescu”

* Poiana Braşov: Institutul de Studii Populare, în parteneriat cu Centrul Wilfried Martens pentru Studii Europene, Fundaţia Hanns Seidel şi Societatea Liberală, organizează programul „Bune practici în administraţia publică locală” – ora 17:00, la Hotel Piatra Mare

– Social

* Târgu Jiu: Are loc un Marş al bicicliştilor, organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului cu ocazia Săptămânii Mobilităţii – pe Insuliţa din Parcul Central al municipiului. Marşul este organizat cu ocazia „Săptămânii mobilităţii”, acţiune care se desfăşoară până pe 22 septembrie, având în acest an motto-ul „Alege, Schimbă, Combină”. Campania „Săptămâna europeană a mobilităţii” este organizată anual pentru promovarea mijloacelor de transport nepoluante

– Economic

* În perioada 18 – 20 septembrie, are loc o nouă ediţie a Târgului Imobiliar Project Expo – ora 10:00, în Piaţa Victoriei

* Cluj-Napoca: În perioada 18 – 20 septembrie, are loc târgul organizat de „Zilele Recoltei” – ora 8:00, pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” din localitate. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului şi Asociaţia Produs de Cluj, în parteneriat cu Consiliul Judeţean

– Mediu

* RFI România, cu susţinerea Ambasadei Franţei, organizează evenimentul „PARK(ing) Day”, un manifest pentru un oraş mai verde, care se desfăşoară sub semnul conferinţei Paris Climat 2015 – ora 10:00, Str. Lipscani – zona Hanului Gabroveni; participă ambasadorul Franţei, François Saint-Paul, şi ambasadoarea Conferinţei Paris Climat 2015 în România, Medeea Marinescu

– Medicină, Sănătate

* Asociaţia Handicapaţilor Somatici din România organizează conferinţa de lansare a structurii de economie socială SES „MED RECUP” – centru de recuperare ambulator şi îngrijire la domiciliu din cadrul proiectului „FIDELIS – Program integrat de dezvoltare a economiei sociale pentru persoane cu dizabilităţi şi femei în situaţii de risc” – ora 10:30, la Hotel Armonia, Calea Moşilor nr. 112

* Craiova: Conferinţă de presă organizată de Colegiul Medicilor Dolj, Universitatea de Medicină şi Farmacie Craiova şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova în deschiderea conferinţei regionale „Diagnosticul precoce al cancerului bronhopulmonar” – ora 11:00, în Aula Magna a UMF Craiova

– Învăţământ, Cercetare

* Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP) organizează o conferință de presă – ora 12:00, la  sediul (ARACIP), Str. Spiru Haret nr. 12, et. I, Sala de consiliu. Scopul evenimentului este prezentarea principalelor rezultate obținute în cadrul a două proiecte finanțate prin POSDRU: „Educație de calitate în școlile din mediul rural” și „Sprijinirea școlilor pentru creșterea calității serviciilor educaționale”

– Mass-media, Publicitate

* Se dă startul campaniei „România Actualităţi”, o campanie de promovare outdoor al cărei scop este creşterea vizibilităţii şi notorietăţii postului Radio România Actualităţi. Timp de 5 săptămâni campania este prezentă în Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Iaşi, Cluj, Braşov, Craiova cu 300 de elemente de branding – autobuze colantate, mesh-uri pe clădiri reprezentative, sisteme de promovare în staţiile de metrou din Capitală, în principalele puncte de interes din oraşele participante la campanie precum şi pe principalele autostrăzi şi drumuri naţionale. Tot astăzi, are loc lansarea unui concurs de fotografii cu însemnele campaniei, ce se va desfăşura pe pagina de facebook Radio România

– Manifestări prilejuite de „Zilele Europene ale Patrimoniului” (a treia sâmbătă din septembrie)

* Pentru a marca Zilele Europene ale Patrimoniului 2015 (19 sep.), Ambasada Franței și Institutul Francez din România, în parteneriat cu Association Nationale des Villes et Pays d’Art et d’Histoire et des villes à secteurs sauvegardés et protégés Franța și  Muzeul Național de Artă al României, organizează, în perioada 18 septembrie – 18 octombrie, expoziția „Patrimoniul, istoria în mișcare” – pe gardul de incintă al Muzeului Național de Artă al României

* Mangalia: „Meșteșugurile și tradițiile culturale din Dobrogea vor fi reînviate, la sediul Muzeului de Istorie şi Arheologie Callatis, , începând cu ora 11:00, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului

* Sibiu: Un grup de elevi de la o şcoală gimnazială din municipiu participă, de la ora 10:20, la o „călătorie muzicală”, la Muzeul de Istorie – Casa Altemberger din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului

– Cultură

* De la ora 18:00, la Librăria Humanitas Kretzulescu, Editura Casa Radio, în colaborare cu Serviciul Patrimoniu Cultural şi Arhive, prezintă cele mai recente revelaţii ale arhivelor radiofonice, materializate în atractive apariţii discografice:

  • albumul „GEORGE ENESCU, Compozitor şi interpret / Înregistrări istorice din Arhiva Radio România” – unde îl regăsim pe Enescu pianist, violinist şi dirijor al propriilor lucrări, prin repunerea în circulaţie a unor discuri „decelith” rare dintr-o serie de imprimări radiofonice realizate în anul 1943, „exclusivitate Radio România”
  • dublul CD intitulat „GEORGE ENESCU, Interpretări istorice din Arhiva Radio România”, care restituie performanţele unor instrumentişti ca pianiştii Ion Filionescu şi Nicolae Caravia (acompaniatori ai lui George Enescu) sau Maria Fotino, violistul Alexandru Rădulescu, violonistul Daniel Podlovski, violonceliştii Radu Aldulescu şi Ion Fotino
  • „Sonate: Enescu, Bartók , Bach cu Varujan Cozighian (vioară) şi Nicolae Brânduş (pian). Înregistrări istorice din Arhivele Radio România”, CD care prilejuieşte nu numai întâlnirea cu doi muzicieni consacraţi în timp, dar şi audiţia unei variante de referinţă a Sonatei nr.3 op.25, „în caracter popular românesc”, laureată a Concursului de interpretare „George Enescu” din 1958

Participă: muzicologii Olga Grigorescu, Laura Manolache, Viorel Cosma, Ladislau Csendes, Petre Codreanu. Invitaţi speciali: maeştrii Varujan Cozighian şi Nicolae Brânduş. Moderator:Tiberiu Comandaşu, redactor muzical, Editura Casa Radio

* Ediţia a XXII-a a Festivalului Internaţional “George Enescu” va avea loc între 30 august şi 20 septembrie, la Sala Palatului şi Ateneul Român şi va găzdui 58 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieţei Festivalului” şi al ”Bucureştiului Creativ”. Ediţie desfăşurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii. Co-producători: Radio România şi TVR. Organizatori: Artexim şi ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București). Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

  • Concert Cvartetul Gaudeamus – ora 16:00, la Sala Mică a Palatului. Concert organizat în colaborare cu Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România și Muzeul Național „George Enescu”
  • Recital cameral Basel Chamber Orchestra – ora 16:30, la Ateneul Român. Dirijor: Heinz Holliger. Solist: Sir András Schiff – pian
  • Spectacolul „Oedipe” – ora 18:30, la Opera Naţională Bucureşti. Dirijor: Leo Hussain. Dirijorul Corului: Stelian Olariu. Regia: Anda Tăbăcaru-Hogea. Scenografia: Viorica Petrovici. Coregrafia: Răzvan Mazilu
  • Concert al Royal Liverpool Philharmonic Orchestra şi Corul Filarmonicii „George Enescu” – ora 19:30, la Sala Mare a Palatului. Dirijor: Vasily Petrenko. Dirijorul Corului: Ion Iosif Prunner. Solist: Simon Trpceski – pian
  • Concert Academy of Ancient Music – ora 22:30, la Ateneul Român. Dirijor: Richard Egarr. Program: Monteverdi – „Întoarcerea lui Ulise în patrie“

* Au loc manifestări dedicate aniversării a 556 de ani de la prima atestare documentară a Capitalei, organizate de Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti (18-20 sep.)

  • Târgul Bucureştiului, Grădina Culinară şi Parada costumelor de epocă – ora 11:00, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle
  • Primul festival de muzică alternativă 100% românească „Sound & Vision” – la Gara Băneasa
  • Kid’s City, eveniment în cadrul căruia se vor organiza spectacole de magie, teatru, magic bubble show, de animație și ateliere de creație – în Parcul Cişmigiu

* Editura Herald celebrează 100 de ani de la naşterea filosofului și scriitorului de origine britanică, Alan Watts – ora 18:00, la Librăria Eminescu, Bd. Regina Elisabeta nr. 16

* Asociaţia 4Culture şi WASP Studios organizează, în perioada 18 septembrie – 15 noiembrie, cea de-a X-a ediţie a „eXplore festival – Bucharest International Contemporary Performance Festival”, care selectează cele mai reprezentative creaţii internaţionale pentru noile tendinţe din dansul contemporan şi performance, alături de instalaţii şi experimente new-media – la WASP (Working Art Space and Production), Str. Ion Minulescu nr. 67 – 93, Fabrica Flaros, corp E, etaj 2

* Conferinţă susţinută de scriitorul Francisco Prieto, cu participarea profesorului universitar Romulus Brâncoveanu, Decanul Facultății de Filosofie a Universității din București și a profesorului Viorel Cernica, istoric al filosofiei românești – ora 19:00, la Seneca Anticafé, Str. Ion Mincu nr. 1

* Prima ediție a Festivalului de Film Etno „Culese din Balkani” va fi organizată între 18 și 20 septembrie, cu proiecții de film documentar românesc de seamă și dezbateri pe măsură, la Cinema Muzeul Țăranului – ora 19:30, Șos. Kiseleff nr. 3. Festivalul are în program peste 10 filme documentare românești, dintre care 2 premiere („Printre oameni și fiare” – regizor: Hanno Hoefer și „Paștele blajinilor” – regizor: Claudiu Mitcu) și o proiecție care va putea fi vizionată pentru prima dată de către publicul bucureștean („Nicolae al lui Ion” – regizor: Francisc Mraz). Temele ediţiei din acest an sunt următoarele: „Meșteșugurile, pe cale de dispariție”, „Obiceiurile la români” și „Țăranul român contemporan”

* Stagiunea de spectacole 2015 – 2016 a Centrului Naţional al Dansului Bucureşti se deschide cu două spectacole create de Mihaela Dancs („Out of Order” – ora 19:30, 18 sep.) și Andreea Novac („Despre Tandrețe”- ora 19:30, 20 sep.)

* Muzeului Municipiului Bucureşti organizează o nouă expoziţie: “La Roumanie – Viziunea unui antropolg elveţian” – în sera Palatului Suţu (18 sep. – 19 oct.)

* În perioada 18 – 20 septembrie, se desfăşoară festivalul FanMOVIE, un festival de film cu și despre cărți ecranizate, recomandat cinefililor și cititorilor cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, unde sunt proiectate cinci filme selectate de copii pentru copii, urmate de discuții – la Cinemateca Union şi Cinema Muzeul Țăranului

* Cea de-a VI-a ediţie a „Nopţii Albe a Filmului Românesc” se desfăşoară anul acesta în opt locuri din Capitală: Cinema Studio, CinemaPRO, Cinema „Elvire Popesco”, Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Sala ArCuB, Dianei 4, J’ai Bistrot şi Deschis Gastrobar. „Un etaj mai jos”, în regia lui Radu Muntean, unul dintre cele mai aşteptate filme în cinema va fi proiectat în premieră în cadrul evenimentului, atât la Cinema Studio de la ora 20:00, cât și la Cinema „Elvire Popesco”, de la ora 22:00. Spectatorii vor putea afla mai multe despre această peliculă chiar de la echipa de producţie

* Cluj-Napoca: Primul concert al stagiunii 2015-2016 la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj va fi dedicat pianistului transilvănean Gheorghe (György) Halmos, de la a cărui naştere s-au împlinit anul acesta 100 de ani

* Piteşti: Concert al trupei Iris, împreună cu Cristi Minculescu, în cadrul turneului naţional „Din nou împreună”, pe care trupa reunită îl va susţine, în perioada 18 septembrie – 15 octombrie, în 13 oraşe din România şi la Chişinău – la Casa de Cultură a Sindicatelor. Turneul se va încheia cu un mega-show la Sala Polivalentă din Bucureşti, pe 15 octombrie

* Rădăuţi: Asociaţia pentru Cultură şi Solidaritate „Peter Tomaschek” din Siret, în colaborare Casa de Cultură a municipiului Rădăuţi și Galeriile de Artă din Rădăuți şi în parteneriat cu Primăria oraşului Siret, Consiliul Judeţean Suceava, Muzeul Național George Enescu din București, Centrul Cultural „Mihai Teliman” din Siret şi Teatrul BRUSC, cu sprijinul Ligii Tineretului Român Junimea din Cernăuţi şi Societăţii pentru Cultură Românească Mihai Eminescu din Cernăuţi, lansează, într-o conferinţă de presă care va avea loc astăzi de la ora 10:00, la Galeriile de Artă, proiectul „Folkever – festival de atitudine culturală”- ediţia a VII-a (18 – 20 sep.)

* Suceava: În perioada 18 – 20 septembrie, are loc cea de-a 36-a ediţie a RomCon 2015 – Convenţia Naţională de Ficţiune Speculativă  şi Viitorologie – ora 16:00, în Sala mare Observator

* Târgu-Mureş: Prima ediţie a Maris Fest, un festival rock cu tentă motociclistică – ora 17:00, pe malul Mureşului, în spatele Academiei de Sport

* Austria: Institutul Cultural Român de la Viena prezintă proiecţia spectacolului muzical desfăşurat în anul 2010, care a marcat încheierea mandatului lui Ioan Holender de director al Operei de Stat din Viena. Gala „Ioan Holender Farewell Concert” este un maraton muzical de peste cinci ore, prezentat în două părţi, în zilele de 18 şi 21 septembrie, începând cu ora 19:00

* Berlin: Scriitorul Norman Manea va susţine prelegerea „Literature on Extreme Situations”, în cadrul Festivalului Internaţional de Literatură Berlin (9 – 19 sep.) – ora 19:00, în sala mare a Bard College Berlin

* Berlin: La Institutul Cultural de la Berlin, va avea loc prezentarea ediţiei germane a volumului lui Corneliu Coposu „Jurnal din vremuri de război”, publicat în cursul acestui an la Editura Mica Valahie, sub titlul „Journal aus den Zeiten des Krieges”, în traducerea prof. Michael Werner, cu sprijinul Fundaţiei germane Hans Seidel şi al Asociaţiei Creştin-Democrate România de Mâine. Prezentarea lucrării va fi făcută de dr. Marin Pop, cercetător ştiinţific la Muzeul Judeţean Zalău, redactor al volumului şi autor al unei monografii a familiei Coposu. Volumul descrie întâmplări şi evenimente relevante din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, creionând, de asemenea, portrete detaliate ale unor personalităţi ale istoriei contemporane a României

* Chişinău: Teatrul Naţional Radiofonic participă în perioada 18 – 28 septembrie, la Reuniunea Teatrelor Naţionale – eveniment cultural de anvergură, organizat de Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, Ministerul Culturii din Republica Moldova, Ministerul Culturii din România şi Institutul Cultural Român. În cadrul acestei reuniuni, publicul spectator din Republica Moldova va avea ocazia să vizioneze spectacole valoroase prezentate de teatrele invitate şi de teatrul gazdă şi să participe la audiţiile spectacolelor Teatrului Naţional Radiofonic – Radio România

* New York: În perioada 18 septembrie – 9 octombrie, Institutul Cultural Român, prezintă, în premieră absolută, o expoziție de lucrări ale pictorului, arhitectului și eseistului originar din România, Marcel Iancu (1895-1984), (ulei, grafică, litografie, tehnică mixtă) din colecția Stephan Benedict. Vernisajul expoziției, care va avea loc astăzi de la ora 19:00, îi va avea ca invitați de marcă pe Juliet Kinchin, curator al departamentului de arhitectură și design al Muzeului de Artă Modernă din New York, pe profesorul universitar de astrofizică Michael Finkenthal, de la Universitatea John Hopkins (SUA) şi pe Stephan Benedict, inginer proiectant, pasionat colecționar de artă, membru al unor importante muzee new-yorkeze

* Spania: „Comoara” lui Corneliu Porumboiu şi „Muntele magic”, de Anca Damian, vor fi prezentate în afara competiţiei la cea de-a 63 ediţie a Festivalului de Film de la San Sebastián, care se va desfăşura între 18 şi 26 septembrie

* Toronto şi Montréal: În cadrul stagiunii teatrului românesc în Canada, Association Rocade, împreună cu Centrul Cultural Român, prezintă spectacolul “Suflet Românesc”, un one-man show cu Dan Puric, reprezentațiile urmând să aibă loc în zilele de 18, respectiv, 20 septembrie

 

– Sport

* Secţia de rugby a CS Dinamo semnează un parteneriat cu Nanox, firmă de suplimente nutritive – ora 11:00, la Sala de jocuri Dinamo

* FC Rapid organizează o conferinţă de presă – ora 13:00, Baza pro Rapid

* Craiova: CS U Craiova oferă ultimele informaţii despre jocul cu Petrolul Ploieşti din etapa a 11-a a Ligii I de fotbal – ora 12:00, Sala Polivalentă

* Ploieşti: Conferinţă de presă organizată de FC Petrolul Ploieşti înaintea partidei cu CS ‘U’ Craiova – ora 13:30, stadionul „Ilie Oană”

* Anglia și Țara Galilor: În perioada 18 septembrie – 1 noiembrie, va avea loc Cupa Mondială la Rugby. Partida de deschidere dintre Anglia și Fiji este programată pentru astăzi, pe stadionul Twickenham din Londra. România va evolua în Grupa D, „Stejarii” urmând să întâlnească pe 23 septembrie, în meciul de debut, selecționata Franței, pe Stadionul Olimpic din Londra, după care vor juca cu Irlanda, pe celebra arenă londoneză Wembley, în data de 27 septembrie, înainte de a da piept cu Canada (6 octombrie, la Leicester) și Italia (11 octombrie, la Exeter)

* Italia: Echipa de polo CSM Digi Oradea va participa, în perioada 18 – 20 septembrie, la turul doi preliminar al Ligii Campionilor europeni la polo pe apă, ediţia 2015-2016, după ce a ocupat locul doi în primul tur din Malta

– Diverse

* Între 18 şi 20 septembrie, în Orăşelul Copiilor Brâncoveanu din Capitală are loc Festivalul fructelor de mare organizat de Taverna Racilor şi Bistro Le Oac Oac

* O emisiune de mărci poştale intitulată „Descoperiţi România, Dobrogea” este disponibilă, începând de astăzi, în magazinele Romfilatelia

* Piatra Neamţ: Filiala Neamţ a Asociaţiei Forumul Montan din România organizează în perioada 18 – 20 septembrie, la Ştrandul municipiului, Festivalul Gastronomic Montan „Gastrofest”

* Sfântu Gheorghe: Festivalul Ciocolatei – CHOCOFEST, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, care a ajuns anul acesta la cea de-a II-a ediție – în incinta Complexului Best Western Park din municipiu (18 – 20 sep.)

* Sibiu: În perioada 18 – 20 septembrie, are loc Festivalul Mustului, eveniment care dorește să apropie publicul și producătorii de vin prin seminarii și degustări profesioniste cu și despre vin, seri festive și momente speciale dedicate culturii vinului – ora 10:00, Târgul Obor

– S-a întâmplat într-o zi de 18 septembrie

* Acum 276 de ani, ca urmare a Păcii de la Belgrad, care încheia războiul ruso-austro-turc (1735-1739), Imperiul Habsburgic restituie Oltenia Ţării Româneşti (18/29)

* În urmă cu 222 ani, mai exact în anul 1793, primul preşedinte al SUA, George Washington (1789-1797), punea, la Washington (oraşul capitală a SUA), piatra de temelie a Capitoliului; în această clădire, un adevărat simbol al Americii, îşi desfăşoară activitatea Congresul federal al Statelor Unite (Senatul şi Camera Reprezentanţilor)

* Acum 206 ani, se redeschidea „The Royal Opera House”, numită pe atunci “Theatre Royal” cu premiera piesei “Macbeth”, de William Shakespeare

* Acum 104 ani, Grigore Brezeanu (regizor şi scenarist, unul dintre pionierii cinematografului românesc) termină primul film artistic românesc, „Amor fatal”, avându-i în distribuţie pe Lucia Sturdza şi Tony Bulandra Acesta reprezintă „cinematografierea uneia dintre cele mai celebre piese din repertoriul Teatrului Naţional”. Premiera a avut loc la cinematograful „Pathé” (Hotel de France) din Bucureşti. Deşi pelicula reprezintă transpunerea pe ecran a unei celebre piese de teatru din epocă, aceasta nu a putut fi identificată cu exactitate. Istoricul de film Bujor T. Rîpeanu consideră că ar putea fi vorba despre „Un amor fatal”, scrisă de Marc Fournier. Nicolae Neamţu-Ottonel, unul dintre actorii filmului, îşi amintea totuşi că pelicula nu a reprezentat decât filmarea unui spectacol care a avut vânzare bună într-o grădină de vară. S-au păstrat prea puţine informaţii despre această producţie, aşa încât conţinutul ei este cunoscut doar vag, din presa vremii: este vorba despre o „dramă sentimentală”, o „dramă de mare spectacol”, a cărei acţiune „se petrece în diferite locuri şi localuri din capitală” (18.IX/1.X)

* În anul 1914 se încheia o Convenţie specială ruso-română (cunoscută şi sub numele de Acordul Sazonov-Diamandi), prin care, în schimbul „neutralităţii prietenoase” a României, Rusia recunoştea drepturile acesteia asupra teritoriilor locuite de români aflate în Austro-Ungaria; specialiştii consideră această convenţie ca primul pas serios al României spre alianţa cu Antanta (18.IX/1.X)

* Cu 68 de ani în urmă, în această zi, a avut loc inaugurarea Teatrului Municipal din Bucureşti (actualul Teatru „Lucia Sturdza Bulandra”), cu piesa „Insula” de Mihail Sebastian, în regia lui Mircea Şeptilici, care a realizat şi decorurile şi costumele; interpreţi: Jules Cazaban, Beate Fredanov, Ion Lucian şi Nicolae Sireteanu

* Acum 61 de ani, la această dată, a luat naştere Compania TAROM – Transporturile Aeriene Române, prin reorganizarea Companiei Aeriene TARS; în 1966, TAROM efectua primul zbor peste Atlantic, iar în 1969 îşi adaugă o premieră mondială în palmares: avionul românesc IL 18 cu însemnele TAROM a parcurs distanţa de peste 50.000 de kilometri în jurul lumii, în mai puţin de 80 de ore de zbor

* Cu 56 de ani în urmă, într-o zi de 18 septembrie a fost înfiinţată Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în baza Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, amendate prin Protocolul nr. 11; Convenţia (care asigură principiul apărării drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale la nivelul Consiliului Europei) a fost semnată la 4.XI.1950, la Roma, şi a intrat în vigoare la 3.IX.1953; CEDO are sediul la Strasbourg şi i se poate adresa orice stat contractant sau orice persoană particulară care se consideră victimă a unei violări a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului

* Acum 41 de ani era inaugurat, la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, Monumentul Ostașului Român, creat de sculptorul Balogh Péter

* Se împlinesc 25 de ani de la înfiinţarea Corului de copii şi tineret „Symbol“ al Patriarhiei Române, de profesorul Jean Lupu, cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, aducând o notă de unicitate în peisajul muzicii corale româneşti. Corul „Symbol” a cântat pe scenele Sălii Palatului, Radiodifuziunii Române, Ateneului Român, a Operei Naţionale, Universităţii Naţionale de Muzică, Palatului Parlamentului, Palatului Cotroceni, Uniunii Compozitorilor, diferitelor universităţi, precum şi în numeroase catedrale şi biserici din capitală şi din ţară. Se cuvine a evidenţia faptul că Filarmonica „George Enescu” include în fiecare stagiune a sa cel puţin un concert al corului „Symbol”

Aniversări – Comemorări

– 1831: A murit poetul Vasile Cârlova; deşi concentrată doar în câteva poezii, experienţa sa literară este atât de semnificativă, încât se constituie în veritabilul început al liricii române moderne (n. 1809)

– 1903: A murit compozitorul Isidor Vorobchievici (n. 1836, la Cernăuţi, azi în Ucraina)

– 1909: A murit Grigore Tocilescu, istoric, arheolog (s-a ocupat de studiul civilizaţiilor preromane de pe teritoriul României) şi folclorist; membru titular al Academiei Române din 1890, vicepreşedinte al acestui for (1896-1898; 1907-1909) (n. 1850)

– 1923: S-a născut, la Paris, principesa Ana de Bourbon-Parma (prenume complet Anne Antoinette Françoise Charlotte), fiica principelui René de Bourbon-Parma şi a principesei Margareta a Danemarcei; cunoscută în cercurile monarhiste şi în familia regală a României sub titlul Regina Ana, este căsătorită cu Regele Mihai I al României (din 10 iunie 1948, la Atena), cu care are împreună cinci fiice: principesele Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957) şi Maria (n. 1964). Ana de Bourbon-Parma nu a urcat niciodată pe tron, deoarece s-a căsătorit cu Regele Mihai I al României după ce acesta a abdicat

– 1924: S-a născut scriitorul Stelian Filip; tatăl cântăreţei Viorela Filip (m. 2010)

– 1927: S-a născut soprana Maria Şindilaru (m. ?)

– 1931: S-a născut Valeriu Sârbu, poet şi dramaturg; autor de scenarii radiofonice, unele preluate de radiodifuziuni din Roma, Munchen, Koln, Helsinki, Sarajevo, Belgrad, Bratislava; distins (în anii 1971, 1973 şi 1978) cu Premiul Radiodifuziunii Române (m. 2009)

– 1933: A murit geologul Theodor Văscăuţeanu; profesor la Universitatea din Iaşi, pe care a slujit-o peste un deceniu; a publicat o serie de studii şi cercetări din domeniul geologiei (n. 1896)

– 1935: S-a născut sculptorul de origine aromână Dumitru Pasima – 80 de ani

– 1946: S-a născut prozatorul şi dramaturgul Cicerone Sbanţu

– 1948: S-a născut Andrei Oişteanu, eseist, cercetător în domeniile etnologiei, antropologiei culturale, imagologiei şi istoriei religiilor; frate cu scriitorul şi publicistul Valeriu Oişteanu

– 1959: A murit istoricul şi medievistul Barbu Câmpina; şi-a axat preocupările pe câteva din problemele importante ale istoriei medievale a României: feudalismul timpuriu, economia feudală în ţările române, lupta pentru independenţă; a acordat atenţie marilor figuri ale istoriei: Mircea cel Bătrân, Iancu de Hunedoara, Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare (n. 1923)

– 1962: A murit Krikor H. Zambaccian, critic şi colecţionar de artă; impresionanta sa colecţie de obiecte de artă modernă românească şi franceză a donat-o, în 1947, statului român, deschizând în Bucureşti, la 19 mai acelaşi an, muzeul ce-i poartă numele şi care, ulterior, a fost încorporat în cadrul Muzeului Colecţiilor de Artă; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (n. 1889)

– 1967: A murit Tudor Şoimaru (pseudonimul lui Gheorghe Drăguşanu), dramaturg, prozator, cronicar dramatic (n. 1898)

– 1990: A murit cântăreaţa Ioana Radu, interpretă de romanţe şi muzică populară; sora cântăreţei Mia Braia (n. 1917) – 25 de ani

– 2003: A murit compozitorul Sergiu Sarchizov; între anii 1953 şi 1956 a fost şeful Serviciului de creaţie muzicală din cadrul  Radiodifuziunii Române (n. 1924)

– 2010: A murit muzicologul Rodica Sava, realizator de emisiuni la Redacţia Muzicală a Radiodifuziunii Române; activitatea de jurnalist s-a concretizat în mii de emisiuni de analiză muzicologică, de critică muzicală la Radio, numeroase emisiuni la Televiziunea Naţională, articole în presa scrisă. În anul 1993 a lansat la Radio România o emisiune – concert cu public, unică în peisajul muzical naţional, desfăşurată sub genericul „Muzicieni de azi…muzicieni de mâine” (n. 1949) – 5 ani

– 2011: A murit B. Elvin (Bernstein Elvin), critic literar şi prozator; director al revistei „Lettre Internationale” (ediţia română) (n. 1927)

– 2011: A murit pianista de origine română Lorry Wallfisch, stabilită în SUA (n. 1922)

– 2012: A murit Nicolae Niţescu, interpret de romanţe şi muzică uşoară; a fost primul solist român premiat la un festival internaţional de muzică uşoară (Polonia, 1963) (n. 1930)

– 2012: A murit Romulus Vulpescu, poet, prozator şi traducător (a tradus din Villon, Rabelais, Shakespeare, Dante Alighieri, Alfred Jarry ş. a.; a tradus în limba franceză din Urmuz, George Bacovia, Ion Barbu, Mateiu I. Caragiale); a publicat „Antologia poeziei latino-americane”(1961) şi „Antologia poeziei chineze” (1963); soţul scriitoarei Ileana Vulpescu (n. 1933)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniune a Consiliului UE pentru Mediu

– Tabanovce: Comisarul european pentru extindere, Johannes Hahn, vizitează un centru de refugiaţi din nordul Macedoniei

– Londra: Întrevedere a premierului britanic, David Cameron, cu preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades

– Zagreb: Reuniune a Consiliului naţional de Securitate al Croaţiei

– Viena: Cancelarul austriac, Werner Faymann, organizează o reuniune de două zile, la care participă premierul francez Manuel Valls şi vice-cancelarul german, Sigmar Gabriel, pe tema crizei refugiaţilor (18 şi 19 sep.)

– Londra: Vizita secretarului american de stat, John Kerry, în cadrul căreia se va întâlni cu ministrul de externe, Philip Hammond (18 – 20 sep.)

– Belgrad: Ministrul ungar al afacerilor externe, Peter Szijjarto, are o întrevedere cu omologul său sârb, Ivica Dacic

– Stockholm: Vizita premierului francez, Manuel Valls, în cadrul căreia va susţine o conferinţă de presă împreună cu omologul său suedez, Stefan Löfven

– Strasbourg: Președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Anne Brasseur, va purta o serie de discuţii cu Sanctitatea Sa, Papa Francisc, în cadrul unei audienţe private. Discuțiile se vor axa în principal pe criza refugiaților, problema dialogului intercultural și dimensiunea sa religioasă

– Atena: Se încheie campania electorală a alegerilor parlamentare din 20 septembrie

– Singapore: Singapore Summit 2015; printre participanţi se numără premierul singaporez, Lee Hsien Loong, ministrul filipinez de finanţe, Cesar Purisima şi ministrul indian de finanţe, Arun Jaitley (18 şi 19 sep.)

– Milano: Workshop pe tema resurselor de apă, organizat de Consiliul Naţional de Cercetare din Italia, Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (JRC), Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi UNESCO în cadrul Expo Milano (18 – 19 sep.)

– Marea Britanie: Cea de-a 62-a ediție a Săptămânii Modei – primăvară/vară 2016 – de la Londra (18 – 22 sep.)

– Madrid: Săptămâna Modei „Mercedes-Benz” (18 – 22 sep.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Geologilor”

– „Ziua Internaţională de Monitorizare a Apei” este un eveniment global, menit să stimuleze organizarea şi implicarea publică în acţiunea de protejare a resurselor de apă ale planetei; evenimentul este coordonat de Water Environment Federation, împreună cu Asociaţia Internaţională a Apei; Ziua a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 2003

– Ziua Naţională a Republicii Chile; aniversarea proclamării independenţei/1810 – 205 ani

– 53 d.H.: S-a născut (pe teritoriul actualei Andaluzii/Spania) împăratul roman Traian (Marcus Ulpius Nerva Traianus); a fost primul împărat roman de origine neitalică; în timpul domniei lui (98-117 d.H.) Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii sale; în urma a două campanii militare (101-102 d.H. şi 105-106 d.H.) i-a învins pe daci şi a transformat cea mai mare parte a Daciei în provincie romană, colonizând-o cu elemente romane şi romanizate; în amintirea acestei victorii a ridicat, la Adamclisi (109 d.H.), „Tropaeum Traiani”, şi la Roma (113 d.H.), „Columna lui Traian” (m. 117 d.H.)

– 1569: A murit Pieter Bruegel cel Bătrân, cel mai de seamă pictor flamand al secolului al XVI-lea; grație originalității și unicității operei sale, ocupă un loc excepțional în istoria picturii (n. 1525)

– 1709: S-a născut Samuel Johnson, filolog, scriitor şi critic literar englez; ultimul mare reprezentant al clasicismului englez; a elaborat lucrări de lexicografie (“Dicţionarul limbii engleze”, 1755), primul mare dicţionar englez cu citate ilustrate şi a scris studii despre Shakespeare şi o ediţie a operelor acestuia (m. 1784)

– 1783: A murit Leonhard Euler, matematician, fizician şi astronom elveţian; contribuţii fundamentale în matematică, creator al calculului variaţiilor (n. 1707)

– 1819: S-a născut fizicianul francez Léon Foucault; a determinat viteza luminii (1850) şi a demonstrat mişcarea de rotaţie a Pământului cu ajutorul pendulului care-i poartă numele (1851) (m. 1868)

– 1897: S-a născut dirijorul şi compozitorul spaniol Pablo Sorozábal (m. 1988)

– 1905: S-a născut Greta Garbo, actriţă de film suedeză, stabilită în SUA (m. 1990) – 110 ani

– 1921: S-a născut scriitoarea portugheză Maria Judite de Carvalho (m. 1998)

– 1939: A murit scriitorul polonez Stanisław Ignacy Witkiewicz; precursor al teatrului absurdului şi existenţialismului, a scris romane de anticipaţie, parodice şi groteşti, fiind şi autor de eseuri artistice; a fost de asemenea filosof, dramaturg şi fotograf (n. 1885)

– 1961: S-a născut actorul american James Gandolfini (m. 2013)

– 1964: A murit Sean O’Casey, primul dramaturg irlandez care a scris despre clasa muncitoare din Dublin; a scris piese de teatru inspirate de lupta pentru independenţă sau de factură expresionistă (n. 1880)

– 1967: A murit Sir John Douglas Cockcroft, fizician englez; a realizat în laborator prima reacţie nucleară cu particule accelerate (1932) şi a construit primul accelerator de particule (acceleratorul Cockcroft-Walton); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1951, împreună cu irlandezul Ernest Walton (n. 1897)

– 1970: A murit Jimi (James Marshall) Hendrix, chitarist, cântăreţ şi compozitor american, legendă a muzicii rock (n. 1942) – 45 de ani

– 1971: S-a născut soprana rusă Anna Netrebko

– 1980: A murit Katherine Anne Porter, scriitoare şi jurnalistă americană (n. 1890) – 35 de ani

– 2009: A murit filosoful american Irving Kristol; fondator al curentului cultural şi politic neoconservator (n. 1920)

– 2011: A murit dirijorul german Kurt Sanderling (n. 1912)

– 2012: A murit Santiago Carrillo (Santiago José Carrillo Solares), om politic spaniol, liderul Partidului Comunist Spaniol între 1960 şi 1982, unul din artizanii tranziţiei spre democraţie (n. 1915)

– 2013: A murit Marcel Reich-Ranicki, unul din cei mai cunoscuţi critici literari din Germania după cel de-al Doilea Război Mondial; a supravieţuit Ghetoului din Varşovia; este considerat cel mai influent critic literar german contemporan (n. 1920)

– 2013: A murit Richard C. Sarafian, regizor, scenarist şi actor american care a avut o influenţă majoră asupra unei generaţii întregi de regizori şi actori, supranumită „Easy Riders, Raging Bulls”, care a dominat Hollywood-ul în anii ’70 ai secolului al XX-lea (n. 1930)