Nouă copii chinezi se află în stare critică după ce au inhalat fum şi gaze toxice folosite la un exerciţiu de simulare a unui accident într-o şcoală din provincia Gansu. Elevii au fost afectaţi de fumul folosit pentru a face exerciţiul de simulare cât mai realistic. Potrivit corespondenţilor, aproape 200 de persoane au fost afectate de exerciţiu, prezentând stări febrile şi senzaţii de vomă, zeci de persoane fiind internate în unităţi spitaliceşti. Autorităţile au precizat că de vină a fost excesul de fum folosit la incidentul petrecut vineri, când şcolile din privincie au efectuat simulările pentru a marca data la care Japonia a invadat China, relatează corespondenţii BBC.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 septembrie