Vorbind în limba română, ambasadorul Hans Klemm spune că interesul față de România i-a fost trezit de profesorul său din universitate, Matei Călinescu. În primul său mesaj adresat românilor, el a menţionat că este fermecat de cultura, limba și istoria României. În calitate de ambasador, țelul său este să consolideze parteneriatul bilateral pentru securitate, să sprijine respectarea statului de drept și lupta României împotriva corupției şi să extindă comerțul bilateralși investițiile.
„Doresc să avem un dialog, deschis și productiv, în persoană sau online”, le spune ambasadorul românilor.
Transcrierea mesajului său video:
„Bună ziua! Sunt Hans Klemm, noul Ambasador al Statelor Unite în România. După mai mult de treizeci de ani ca diplomat, sunt profund onorat că președintele Obama m-a ales să reprezint America în România.
Interesul față de țara dumneavoastră mi-a fost trezit de profesorul meu din universitate, Matei Călinescu, distinsul și regretatul scriitor și critic literar român. De atunci sunt fermecat de cultura, limba și istoria României.
Astăzi, avem aceeași viziune: o Europă întreagă, liberă și în pace. Ca ambasador, țelul meu este să consolidez parteneriatul nostru pentru securitate, să sprijin respectarea statului de drept și lupta dumneavoastră contra corupției, să extind comerțul bilateral și investițiile, să întăresc relaţiile dintre poporul american și poporul român.
Doresc să avem un dialog, deschis și productiv, în persoană sau online. Soția mea, Mari, şi eu abia așteptăm să vizităm frumoasa dumneavoastră țară și orașele pline de viaţă și să ne întâlnim în scurt timp.
Aşadar, pe curând!”