Miniştri de interne din statele Uniunii Europene se reunesc marţi, la Bruxelles, în încercarea de a soluţiona diferendele legate de redistribuirea a mii de imigranţi ajunşi recent pe continent. Eforturile pentru un consens privind cotele obligatorii de refugiaţi nu au dat niciun rezultat până în prezent şi există un puternic dezacord în legătură cu impunerea unor penalizări financiare pentru statele care refuză aceste cote. După discuţiile care au avut loc luni între reprezentanţi ai Ungariei, Poloniei, Slovaciei şi Republicii Cehe – ţări care se opun cotelor obligatorii – ministrul ceh de externe, Lubomir Zaoralek, a subliniat că cele patru state sunt „total implicate” în găsirea unei soluţii.
BBC SERVICIUL MONDIAL – 22 septembrie