În primul război mondial multe doamne din familii boiereṣti sau din lumea burgheză îṣi dăruiseră energia, priceperea ṣi devotamentul ca sanitari, luptându-se cu rănile de tot felul ṣi cu tifosul. Apoi, femeile au apărut într-o nouă lumină care le-a făcut să-ṣi dorească mai multă învăṭătură. A fost un motiv în plus pentru ca în România Mare să apară noi ṣcoli pentru fete. La Piteṣti Şcoala Secundară de Fete a luat fiinṭă în 1921; avea doar câteva clase ṣi profesorii erau plătiṭi de părinṭi. Trei ani mai târziu, avea să funcṭioneze cu serie completă de clase I-VIII, cu bani de la stat. Clădirea din strada Egalităṭii – unde se află ṣi astăzi – a fost
construită abia în 1928, cu fonduri din donaṭia familiei Vasilescu. Anii au trecut, iar ṣcoala a devenit liceu ṣi s-a numit mai întâi Liceul nr. 2, apoi, din 1971, Liceul Zinca Golescu. În toată istoria sa, ṣcoala din strada Egalităṭii se poate mândri că a avut femei de seamă, de-o parte sau de alta a catedrei. Dintre profesoare a fost remarcabilă prima directoare a şcolii, Smaranda Bekiş Popovici, de limba franceză. Iar dintre eleve, cunoscuta actriṭă Mariana Mihuṭ, absolventă a Liceului nr. 2 în 1960. Atunci, în anul absolvirii, Mariana Mihuṭ era deja o talentată domniṣoară pe cale de a se transforma dintr-o „mică vedetă” într-o mare actriṭă de teatru ṣi film.
„Eu am avut norocul ca din ṣcoala primară să fiu pusă să spun poezii. Primul premiu pe care l-am luat în viaṭa mea… bine, s-au întâmplat ṣi alte lucruri între timp, dar primul premiu din viaṭa mea l-am luat la Râmnicu Vâlcea, când eram în clasa a doua ṣi am spus o poezie cu Stalin. […] Nu ṣtiu dacă am fost singura care a primit premiu, probabil că toate fetiṭele au primit premiu, dar mie mi se părea că eu sunt aleasa! Şi am primit un material, doi metri de material, din care bunica mi-a făcut o rochie pe care am purtat-o foarte multă vreme – ăsta a fost primul meu premiu! După aceea ne-am mutat la Piteṣti, pentru că mama între timp s-a recăsătorit.
Câṭi ani aveaṭi când v-aṭi mutat?
…în clasa a treia, pe la 10 ani cred că ne-am mutat la Piteṣti ṣi acolo mi-am terminat ṣi liceul. Acolo am dat bacul, pe vremea aceea era o ruṣine dacă nu luai bacul ṣi încă cu medie destul de mare cred ṣi în general era o ruṣine pe vremea aceea să nu înveṭi! Şi n-am avut niciodată nici o corigenṭă, că ar fi fost sfârṣitul lumii din punctul de vedere al bunicii ṣi al mamei! N-am avut niciodată corigenṭe, nu ṣtiu ce înseamnă asta.
Mai erau profesori din „garda veche„?
Erau ṣi erau profesori foarte buni la Liceul Zinca Golescu, aṣa cum se numeṣte acuma, din Piteṣti, Liceul nr. 2, erau profesori extraordinar de buni ṣi de română ṣi de matematică ṣi de geografie ṣi ṣtiu că învăṭam cu foarte mare plăcere, chiar ṣi la istorie. Nu prea ṭineam eu minte anii, dar… Erau profesori foarte buni, foarte-foarte buni! Liceul de băieṭi, fost de băieṭi, după aceea a devenit mixt, Liceul nr. 1 din Piteṣti, era renumit pentru elevii buni care absolveau ṣcoala aceea, pentru că toṭi erau olimpici la matematică – unii dintre ei, evident – ṣi după aceea au ajuns la facultăṭi printre primii ṣi erau foarte bine pregătiṭi. […]
Mergeam la Teatrul din Piteṣti care avea actori foarte buni mi se părea mie ṣi eram atât de emoṭionată când îi zăream pe stradă, încât de emoṭie treceam pe celălalt trotuar. Acolo m-au ṣi ascultat, Dem Psata de pildă, m-a ascultat acolo spunând o poezie. Şi părinṭii mei erau foarte curioṣi să ṣtie dacă într-adevăr am talent sau nu. Dar în cadrul liceului am făcut ṣi dans, am recitat, am cântat, eram aṣa, o mică vedetă…”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2013]
