În România, există la ora actuală aproximativ 58.000 de copii fără părinţi. 21.000 se află în centre de plasament publice şi private însă, din cauza legislaţiei greoaie, abia puţin peste 4.000 au şi posibilitatea juridică să fie adoptaţi. Durata media a procesului de adopţie este în prezent de aproximativ un an, a precizat ieri, la Radio România Actualităţi, Elena Tudor, director la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie. Executivul a adoptat săptămâna trecută un proiect de lege privind simplificarea procesului de adopţie, de la care se aşteaptă să reducă rigiditatea şi birocraţia din sistem. Elena Tudor a vorbit despre condiţiile pe care trebuie să le respecte în prezent un copil pentru a deveni adoptabil.
Elena Tudor: Pentru copilul care este părăsit în unitatea sanitară şi este declarat fară părinţi, teoretic, după 30 de zile, se deschide procedura de adoptabilitate. Pentru copilul la care familia spune că nu vrea să se ocupe de creşterea şi ngrijiorea lui şi declară din start că vrea o altă soluţie şi nus e răzgândeşte după 60 de zile poate fi deschisă procedura. Copiii aflaţi n sistemede protecie la care familia spune eu vreau să mă ocup, dar după un an de zile se constată că familia nu face nici cel mai mic efort, inclusiv pentru ei se poate decshide procedura de adoptabilitate. Sunt şi excepţii unde durează probabil mai mult de un an si ceva şi sperăm să nu se mai ntâmple.
Realizator: Declaraţia a fost făcută în emisiunea „Probleme la zi”, care poate fi ascultată integral pe site-ul nostru de internet româniaactualităţi.ro
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 septembrie