Duminica aceasta, pe 27 septembrie, în Catalonia vor avea loc alegeri regionale. Catalanii sunt chemaţi sa-şi aleagă Parlamentul regional, urmând ca apoi, acesta să-l alegeagă pe preşedinte. Artur Mas, actualul preşedinte, a format un fel de front comun cu asociaţiile separatiste şi chiar cu rivalii politici, în aşa fel încât să beneficieze de o susţinere cât mai largă din partea alegătorilor, în scopul obţinerii unei majorităţi absolute în Parlament, pentru ca aceste alegeri să reprezinte un prim pas către punerea în aplicare a planului de separare de restul Spaniei. In timp ce Guvernul central de la Madrid respinge cu vehemenţă orice fel de demers în acest sens, cel mai adesea catalogându-l drept neconstituţional, lideri europeni şi internaţionali precum cancelarul Germaniei, Angela Merkel, sau preşedintele SUA, Barack Obama, şi-au manifestat şi ei susţinerea faţă de „o Spanie unită şi puternică”.
Domnul prof. univ. dr. Iordan Bărbulescu, director al Departamentului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană, preşedintele Senatului Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative, ne explică pe scurt care sunt principalele aspecte ale acestei disensiuni care a deteminat existenţa unor tensiuni crescânde existente in Spania între cele două guverne – central şi regional.
1. Cum s-a ajuns la această situaţie, la această dorinţă exprimată cu înverşunare, chiar, prin manifestaţii care au depăşit pe 11 sepetembrie, de Ziua Cataloniei, un număr de peste 1.500.000 de persoane ce au ieşit în stradă cerând independenţa, după cum s-a putut citi în presa spaniolă?
Cifrele diferă în funcţie de ziar sau agenţie. De pildă, cotidianul El Pais vorbeşte de sute de mii, şi nu de 1,5 milioane. Eu personal, având în vedere populaţia Cataloniei şi a Barcelonei, nu cred că au fost 1,5 milioane. Dar, trecând peste asta, trebuie să avem în vedere amestecul intenţionat al Guvernului independentist al Cataloniei de simboluri care au scos un număr, evident, de oameni pe străzile din ţară. Adică, 11 septembrie este şi Ziua Cataloniei şi este greu de spus câţi au ieşit în stradă pentru asta şi caţi din ei vor şi independenţa. Apoi, ceea ce vom avea vor fi alegeri şi nu referendum pentru independenţă şi, oricât ar vrea Guvernul catalan actual să identifice una cu alta nu este aşa căci, un votant poate fi de acord cu gestiunea acestui guvern, dar nu şi cu independenţa. Altfel spus, nu cred că este corect sa vedem deja 1,5 milioane voturi în favoarea independenţei.
2. Ce reprezintă pentru Spania acest pas şi pentru relaţia Guvernului central cu una dintre regiunile cele mai puternice ale regatului? În cazul scenariului potrivit căruia Catalonia şi-ar declara unilateral independenţa, ce ar reprezenta pentru UE şi pentru Spania? Ar fi posibilă rămânerea noului stat în cadrul Uniunii Europene? Liderii catalani susţin că se bazează foarte mult în atingerea acestui deziderat separatist, pe faptul că regiunea Catalonia a adoptat şi implementat legislaţia europeană şi utilizează deja moneda euro. Pe de altă parte, în declaraţii recente, guvernatorul Băncii Spaniei a afirmat că într-un astfel de scenariu, s-ar putea ajunge chiar la măsuri de blocare a conturilor, aşa cum s-a întâmplat anul acesta în cazul Greciei. Cum vedeţi o astfel de situaţie?
Catalonia nu a ajuns puternică singură, ci ca parte a Spaniei. Ruperea Cataloniei reprezintă o pierdere pentru Spania, dar şi pentru ea. Gândiţi-vă doar că între Madrid şi Barcelona există dimineaţa şi seara la Iberia o linie de avion care nu funcţionează pe ore, ci ori de câte ori se umple avionul. Asta arată relaţia deosebit de strânsă între Catalonia şi restul Spaniei. Spun asta pentru că este greu de crezut că ieşirea Cataloniei va afecta doar Spania atât economic, cât şi politic. Şi apoi, să nu uităm ce s-a întâmplat în Scoţia unde, cu 2 săptămâni înainte de referendum, independenţa părea sigura. Dar, când oamenii au înţeles ce înseamnă ieşirea din Regatul Unit al Marii Britanii, a devenit „nu”. La fel va fi şi cu Catalonia: orice ţară ce nu este membru UE (şi Catalonia nu va fi dacă devine independentă), trebuie sa o ia de la capăt cu negocierea şi nu este suficient să utilizezi moneda euro sau să îndeplineşti acquis-ul comunitar, trebuie să te mai şi aprobe statele membre. Ori, este greu de crezut că Spania ar aproba, Marea Britanie (vezi Scoţia), Franţa (vezi Corsica), Romania (vezi discuţiile din Covasna şi Harghita) şi lista poate continua. Ori, este suficient ca o ţară membră UE să fie împotrivă, şi nu există aderare.
Interviu realizat de Veronica Popa – RADOR
