Caseta de argint în care se află inima Reginei Maria va face parte din colecţia publică a Muzeului Naţional Peleş

Caseta de argint în care se află inima Reginei Maria va face parte din colecţia publică a Muzeului Naţional Peleş, potrivit unei hotărâri adoptate astăzi de guvern, la 140 de ani de la naşterea fostei suverane a României. Ultima dorinţă a Reginei Maria a fost ca inima ei să se odihnească în capela special destinată în acest scop de la Balcic. Realităţile geopolitice au făcut însă ca, începând cu 1940, la doar doi ani de la decesul suveranei, acest lucru să nu mai fie posibil. O soluţie temporară a fost păstrarea ei la Bran, iar ulterior inima a fost transferată la Muzeul Naţional de Istorie. Întrucât Balcicul se află în Bulgaria, în afara teritoriului naţional, Majestatea Sa Regele Mihai a decis ca, pentru o perioadă nedeterminată, locul inimii bunicii sale să fie Salonul de Aur de la Peleş, unde suverana şi-a găsit sfârşitul, se arată într-un comunicat al Casei Regale, preluat de redactorul RRA Alin Şerbănescu.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 septembrie)