Pentru prima dată, MEDIAŞ CENTRAL EUROPEAN FILM FESTIVAL „7+1” meceff.ro AJUNGE ȘI LA BUCUREȘTI cu o retrospectivă a festivalului de la Mediaș

Programul a fost extins pentru perioada 24 – 27 septembrie 2015, la Muzeul Municipiului București și la Muzeul Țăranului Român.

La București va fi prezentat filmul câștigător al marelui premiu, o selecție de capodopere cinematografice dedicate comemorării centenarului Primului Război Mondial, un program de filme clasice în limba idiș restaurate și trei expoziții de fotografie și afișe pe tema Marelui Război.

Aflat la a V-a ediție, MeCEFF „7+1” este unicul festival de film competitiv, consacrat cinematografiilor ţărilor din perimetrul “Europei Centrale”, dar care, începand cu ediția a IV-a, 2014, are și o abordare tematică. Astfel, ediția a V-a desfașurată la Mediaș, între 01 și 05 septembrie, a inclus o serie de creatii valoroase ale unor cineasti celebri, avand ca punct central Primul Război Mondial ; patru colocvii susținute de specialiști de talie europeană, expoziții de fotografie și afișe pe tema Marelui Război, un program axat pe țara invitată special în această ediție, Franța, precum și filme din selecția Președintelui festivalului, reputatul regizor Radu Gabrea.

Program MECEFF “7+1” la București

meceff.ro/program-meceff-2015

Locația: Muzeul Municipiului București, Palatul Suțu

B-dul Ion C. Brătianu nr. 2, București

24 septembrie

16:30 Iluzia cea mare / La Grande illusion – Franța, 1937 / 109’

18:45 Read & Screen

19:15 Oraşul câinilor / White God – Ungaria-Germania-Suedia, 2014 / 119’

25 septembrie

16:30 Nimic nou pe Frontul de Vest / All Quiet on the Western Front – SUA, 1930 / 127’

18:45 Read & Screen

19:15 Munţi în flăcări / Moutains on Fire – Germania-Franța, 1931 / 98’

26 septembrie

16:00 Parada cea mare / The Big Parade – SUA, 1925 / 151’

18:45 Read & Screen

19:15 Cărările gloriei / Paths of Glory – SUA, 1957 / 88’

27 septembrie

16:00 Adio, arme / A Farewell to Arms – SUA, 1957 / 146’

18:45 Read & Screen

19:15 Pentru ţară şi rege / King & Country – Marea Britanie, 1964 / 83’

Bilete la intrare si pe  eventim.ro: 10 lei/film; 15/zi sau 50 lei tot festivalul.

FILME CLASICE ÎN LIMBA IDIȘ, RESTAURATE

Locația: Cinema Muzeul Țăranului, Studioul Horia Bernea

Muzeul Țăranului Român

Strada Monetăriei 3, Sector 1,  București
24 septembrie

17:00 Orfanul Viu / The Living Orphan – SUA, 1937 / 97’

25 septembrie

17:00 Unchiul Moise  / Uncle Moses – SUA, 1932 / 87’

Angajare de Cantor / A Cantor on Trial – SUA, 1931 / 10′

26 septembrie

17:00 Pețitor American / American Matchmaker – SUA, 1940 / 87’

27 septembrie

16:00 Amantul soției sale / His Wife’s Lover – SUA, 1931 / 80’

17:30 Cinematograful idiș / The Yiddish Cinema – SUA, 1991 / 60’