Filmul „Everest” – inspirat din evenimente reale, ilustrând o luptă contra cronometru pentru supravieţuire în încercarea de a cuceri cel mai înalt munte din lume – a ajuns pe primul loc în box office-ul din România şi povestea se pare că a atras în cinematografe, numai în week-end-ul trecut, peste 36.000 de spectatori. Subiectul a început să reintre şi în atenţia presei internaţionale, care relatează în această perioadă multe poveşti legate de ascensiunea pe „acoperişul lumii”.
În ediţia de ieri a ziarului The Guardian este prezentată o faţă mai puţin văzută a acestor expediţii, povestea unor şerpaşi care îşi riscă viaţa pentru un salariu de doar 10 dolari pe zi. După cutremurul devastator din Nepal, rutele de ascensiune pe Everest au fost serios afectate de deplasarea gheţarilor, iar expediţiile au fost sistate o perioadă. Cei care contribuie acum la deblocarea rutelor şi la securizarea lor sunt aşa-numiţii „doctori ai gheţarilor” (icefall doctors), o echipă formată din cei mai experimentaţi ghizi locali. Fără ajutorul lor, ascensiunea pe Everest ar fi imposibilă.
În fiecare dimineaţă, cu câteva ore înainte de răsăritul soarelui, patru şerpaşi păşesc pe unul dintre cele mai periculoase terenuri din lume. Nu caută nici faima sportivă, nici adrenalina explorării. Scopul lor este să se întoarcă nevătămaţi şi să-şi poată încasa leafa de 10 dolari.
Speriaţi de efectele cutremurului din Nepal, bogaţii excentrici care plăteau diferite firme pentru a le facilita ascensiunea pe Everest se feresc să mai vină, iar acest lucru este vital pentru populaţia săracă din zonă, afectând singura sursă de venit a şerpaşilor. Taxele plătite de alpinişti sunt o sursă importantă şi pentru bugetul local. Autorităţile s-au străduit să redeschidă rutele pentru a putea face faţă financiar misunii de reconstrucţie în urma cutremurului care a făcut 9.000 de victime şi a lăsat alte mii fără locuinţe.
„Doctorii gheţarilor” sunt cei care luptă în prima linie în cadrul acestui efort şi au o misiune înspăimântator de periculoasă: străbaterea de crevase imense şi deblocarea căilor de acces pentru alpinişti.
Unul dintre şerpaşi este Nima Dorchi (foto) , locuitor din Chaurikharka, un mic sat aflat la sud de Everest. Are 43 de ani şi lucrează în cadrul echipei de elită din 2012. Anul acesta speră să câştige în jur de 2000 de dolari, bani care îi sunt necesari pentru a-şi reconstrui casa distrusă de cutremur în luna aprilie şi pentru a plăti taxele de şcolarizare pentru cei 6 copii. În prezent, familia sa locuieşte într-un staul de vite.
„Dacă vremea este bună, pornim din tabăra de bază la ora 6 dimineaţa. Dacă ne aflăm în tabăra 1 (la 6.000 de metri), pornim la 2 noaptea. Când este vreme rea stăm în corturi şi jucăm cărţi. În fiecare seară aud zgomotul avalanşelor, dar sunt obişnuit cu asta şi acum nu îmi mai este frică”.
Şerpaşul Ang Dorjee, preşedinte al comitetului care se ocupă de gestionarea crestei Everestului spune că turismul a înregistrat o scădere vertiginoasă de la cutremur încoace şi că tot ceea ce speră acum este ca măcar o echipă să ajungă anul acesta pe vârf, pentru a putea transmite un semnal pozitiv şi pentru a impulsiona din nou expediţiile. În ciuda condiţiilor vitrege, în această toamnă au fost eliberate totuşi 36 de permise în acest sens. În acest moment, o singură echipă de turişti, formată din doar două persoane, se află pe munte şi doar un alpinist din cei doi va încerca să ajungă până în vârf.
Nima Dorchi, şerpaşul prezentat mai devreme, a fost deja la un pas de moarte, după ce a căzut în gol 30 de metri în timp ce se afla aproape de creastă. A stat internat timp de 18 zile.
„Atunci am crezut cu adevărat că voi muri. Nu ştiu cum am supravieţuit. Copiii mei mă roagă să stau acasă şi să lucrez la câmp. Dar nu am de ales. Nu am teren prea mult, iar casa mi s-a prăbuşit la cutremur. Ai mei trăiesc în grajdul vitelor. Nu pot sta acasă doar pentru că mi-e frică de moarte. Aşa că am ales să urc aici.”
Liderul echipei, şerpaşul Ang Kami, spune că e mulţumit de câştigurile sale de acum, pentru că numărul de membri s-a redus şi poate încasa mai mult. Soţia sa, Bhachhiki, le-a spus ziariştilor că îşi iubeşte soţul, dar „dragostea nu ţine de foame”. „E viitorul copiilor noştri în joc, trebuie să le plătim şcoala”.
Surse: www.theguardian.com, France Presse, cinemagia.ro
Documentarea, traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă
