Ungaria nu vrea să închidă graniţele, ci să le apere – a accentuat Zoltán Kovács, purtătorul de cuvânt al Guvernului, vineri dimineaţa, în emisiunea „180 perc” („180 de minute”) a postului Radio Kossuth Budapesta. În privinţa declaraţiilor diferite ale politicienilor europeni, Zoltán Kovács a precizat că nu merită ca statele membre ale UE să se certe între ele în privinţa reglementărilor fundamentale ale Uniunii, care sunt unanime: graniţele UE trebuie apărate. Răspunzând unei întrebări, purtătorul de cuvânt al Guvernului a menţionat că acţiunea de construire a gardului la frontiera ungaro-croată se apropie de finalizare, cum de altfel şi la graniţa cu Slovenia, la Tornyiszentmiklós, s-a instalat un obstacol din sârmă ghimpată. Zoltán Kovács a accentuat în emisiunea de actualităţi a postului de televiziune M1 că nici Guvernul ungar nu consideră că gardul reprezintă o soluţie pentru abordarea problemei migraţiei în masă, însă acesta este un mijloc de frânare a imigraţiei ilegale. Domnia sa a adăugat că şi Convenţia de la Schengen prevede că statele membre ale UE pot folosi toate mijloacele pentru apărarea graniţelor lor. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a menţionat totodată că summitul extraordinar de la Bruxelles, care s-a întins miercuri până după miezul nopţii, a avut rezultate serioase, deşi în privinţa cele mai importante chestiuni, cea referitoare la consolidarea graniţelor Greciei, nu s-a făcut nici un progres. Este important totodată faptul că şi Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a precizat că reglementările UE trebuie respectate de toată lumea. Referitor la această chestiune, Zoltán Kovács a afirmat că Croaţia nu este membră a Spaţiului Schengen, însă este membră a UE, şi cu toate acestea Croaţia nu ţine cont de reglementările care se referă şi la ea. În emisiunea „Mokka” a postului de televiziune TV2, purtătorul de cuvânt al Guvernului a accentuat că Ungaria solicită un singur lucru şi anume: „asemănător Ungariei, toţi să respecte reglementările UE, dacă se poate, în modul cel mai ferm”.
(MTI – 25 septembrie)