Prima ediţie a Galei Concursului Naţional de Dramaturgie „Valentin Nicolau” se va desfăşura luni, 28 septembrie, la ora 19.00, la sala nouă a Teatrului Metropolis din Bucureşti. În cadrul evenimentului vor fi decernate premiile concursului desfăşurat în această vară, în memoria dramaturgului.
Un film dedicat memoriei lui Valentin Nicolau, realizat de regizorul Cornel Mihalache, va deschide Gala Concursului de Dramaturgie care va avea loc luni, la Teatrul Metropolis. Cornel Mihalache a realizat spectacolul de televiziune „Zi că-ţi place!”, după un text de Valentin Nicolau, care a avut premiera pe 13 ianuarie 2014, exact cu un an înainte ca dramaturgul să moară, pe 13 ianuarie 2015 şi care a fost nominalizat în acest an la Gala Premiilor UNITER. Filmul inedit va fi o reîntâlnire cu Valentin Nicolau, care vorbeşte despre Teatru, Viaţă şi Politică.
În cadrul evenimentului de la Teatrul Metropolis, care îşi propune promovarea dramaturgiei contemporane din România, se vor da publicităţii rezultatele Concursului Naţional de Dramaturgie care din acest an va purta numele dramaturgului dispărut brutal în această iarnă. De asemenea, va avea loc un spectacol-lectură, în regia lui Mihai Lungeanu, după piesa care va câştiga Marele Premiu. Actorii care vor citi sunt Claudia Drăgan, Cristi Dionise, Oana Burcescu şi Rareş Zimbran de la Teatrul Portabil. Piesa câştigătoare va fi editată într-un volum publicat de Editura Nemira, partener al evenimentului.
Juriul ediţiei din 2015 a Concursului Naţional de Dramaturgie „Valentin Nicolau” este format din: Victor Ioan Frunză – regizor, George Ivaşcu – actor, directorul Teatrului Metropolis din Bucureşti, George Costin – actor, Monica Andronescu – critic de teatru, redactor-şef al revistei Yorick şi Dana Ionescu, redactor-şef al Editurii Nemira.
În concurs s-au înscris 89 de piese care nu au fost publicate în volum sau reprezentate pe vreo scenă. Cele zece piese finaliste sunt „Ai mei joacă cărţi“ de Iuliana Răducan, „Bună seara, România. Bună seara, Târgu Mureş“ de Andreea Radu, „Cadranul Plus Plus“ de Radu Popescu, „Criză generală“ de Radu Daniel, „O călătorie cu Urmuz“ de Radu Popescu, „Paliativ“ de Radu Popescu, „Penthesileia tresare“ de Crista Bilciu, „Perpetuum mobile“ de Cornel Mihalache, „Revoluţie la castel“ de Marilena Dumitrescu, „Sindromul Quijote“ de Carmen Dominte.
Prezentatorul evenimentului va fi actorul Adrian Nicolae. Participanţii îl vor putea asculta pe cunoscutul muzician de jazz Mircea Tiberian, invitat special.
Evenimentul este organizat de Fundaţia EST-ETICA, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, în parteneriat cu Editura Nemira. Concursul Naţional de Dramaturgie „Valentin Nicolau” este o competiţie iniţiată de Revista Yorick în anul 2013, menită a sprijini şi a promova dramaturgia contemporană autohtonă, a facilita drumul ei către scenă şi a dezvolta un cadru de dialog pentru creatorii de teatru.