„Ocupă locul ce ţi se cuvine, ca să nu fii nevoit să te ridici.” – Miguel de Cervantes
Romancier, poet şi dramaturg spaniol, considerat unul dintre simbolurile literaturii universale, Miguel de Cervantes Saavedra s-a născut la 29 septembrie 1547 la Alcalá de Henares, în ziua în care catolicii îl celebrează pe Sf. Mihail.
La începutul anului 2015 – în care se împlinesc 400 de ani de la publicarea celei de-a doua părţi a binecunoscutului roman „Don Quijote de la Mancha” – arheologii spanioli au anunţat că osemintele găsite sub o mănăstire din Madrid ar putea fi ale celebrului scriitor.
Căutările în incinta mănăstirii au început în 2014. Au fost găsite fragmente de os şi un sicriu deteriorat care avea gravate literele M şi C pe capac. Oamenii de ştiinţă încearcă acum stabilirea apartenenţei cu ajutorul testelor ADN, deoarece Cervantes are o soră înmormântată lângă Madrid şi câteva fragmente minuscule de os se păstrează încă. În 2016 se vor împlini 400 de ani de la moartea scriitorului iar confirmarea ar fi cu atât mai semnificativă.
Influenţa lui Cervantes în literatura universală a fost atât de mare, încât limba spaniolă modernă a fost numită „limba lui Cervantes”. Supranumit „Principele ingeniozităţii”, Cervantes este cunoscut în primul rând ca autor al operei „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”, („hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi) pe care mulţi critici literari l-au considerat primul roman modern şi una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale.
Potrivit unor cervantologi, Cervantes avea descendenţă cordobeză prin ambii părinţi, dar această teorie nu este acceptată în unanimitate. Trebuie subliniat că numele de familie Saavedra nu apare în nici un document din tinereţea lui Cervantes, nici nu a fost folosit de fraţii săi. Iniţial, numele oficial a fost Miguel de Cervantes Cortinas; numele Saavedra şi l-a adăugat numai după eliberarea sa dintr-o închisoare algeriană – probabil pentru a se diferenţia de un coleg de arme, care purta un nume identic cu al său şi care fusese judecat pentru dezertare.
Tatăl său, cu strămoşi în Galicia, se numea Rodrigo de Cervantes şi era bărbier-chirurg. Către anul 1551, Rodrigo de Cervantes s-a mutat, împreună cu familia, la Valladolid. Din cauza datoriilor, a fost încarcerat timp de câteva luni şi bunurile i-au fost confiscate. În 1556 a plecat la Córdoba pentru a-şi lua în primire moştenirea lăsată de Juan de Cervantes, bunicul scriitorului şi pentru a scăpa de creditori.
Nu există date exacte privind primii ani de studiu ai lui Cervantes, care, fără îndoială, nu a apucat să se înmatriculeze la universitate. Totuşi, se pare că a studiat în Valladolid, Córdoba sau Sevilla. De asemenea e posibil să fi studiat în cadrul Companiei lui Isus, deoarece nuvela sa „El coloquio de los perros” („Colocviul câinilor”) porneşte de la o descriere a colegiului iezuiţilor, care pare o aluzie la viaţa sa de student.
În 1566 se stabileşte la Madrid. Aici a fost remarcat de profesorul său de gramatică, Lopez de Hoyos, care i-a publicat în 1569 trei poezii într-o carte a sa despre îmbolnăvirea şi moartea reginei Isabel de Valois. Acestea au fost primele manifestări literare. În acei ani Cervantes şi-a descoperit pasiunea pentru teatru vizionând piesele lui Lope de Rueda şi, după cum declară în a doua parte din Don Quijote prin gura personajului principal, „se simţea atras de lumea actorilor”.
Se pare că Cervantes a decis să se refugieze în Italia în urma acuzaţiei de a-l fi rănit într-un duel pe un anume Antonio Sigura, acţiune ce l-ar fi mâniat pe regele Filip al II-lea al Spaniei. Cervantes se retrage la Roma şi aici ia contact cu bogata cultură italiană. Scriitorul este influenţat de arta italiană în general, fapt demonstrat de una din nuvelele sale „El licenciado Vidriera”, precum şi de alte aluzii presărate de-a lungul operei sale.
Tot aici îşi începe propriu-zis cariera literară, dar intră totodată şi în armată. Începând cu 1570 se îmbarcă pe galera Marquesa, sub comanda lui Diego de Urbina, şi participă la marile bătălii ale vremii. Prima dintre ele este celebra încleştare de la Lepanto (1571).
Într-un raport întocmit opt ani mai târziu se preciza: „Când se putea zări deja armata turcă, în bătălia navală numită, Miguel de Cervantes se simţea rău şi avea febră, iar numitul căpitan… şi mulţi prieteni ai lui i-au spus, că dacă era bolnav şi avea febră, să rămână în camera sa de pe galeră; şi numitul Miguel de Cervantes a răspuns că ce s-ar spune despre el, şi că nu asta ar trebui să facă, şi că preferă să moară luptând pentru Dumnezeu şi pentru rege, decât să rămână sănătos ascunzându-se… Şi s-a luptat plin de curaj cu numiţii turci în numita bătălie, în locul unde se dezîmbarcase, ascultând ordinele căpitanului, împreună cu alţi soldaţi. Şi odată terminată bătălia, ştiind don Juan cât de bine luptase numitul Miguel de Cervantes, i-a crescut onorariul cu patru ducaţi.”
Din acea bătălie navală a ieşit rănit de două săgeţi, în piept şi în mână, rămânând ciung. De atunci a primit porecla „ciungul de la Lepanto“. În realitate nu rămăsese ciung, doar avea mâna stângă uşor anchilozată, datorită secţionării unui nerv. Această infirmitate oarecum modestă nu l-a împiedicat să lupte în continuare, reuşind să rămână la fel de viteaz şi în bătăliile de la Navarino (1572), şi în campania din Tunisia (1573).
Pe 26 septembrie 1575 atât Miguel, cât şi fratele său Rodrigo au fost capturaţi de piraţii turci pe când încercau să se întoarcă în Spania. Au fost apoi vânduţi ca sclavi în Alger, de unde Rodrigo se va întoarce de-abia peste un an, iar Miguel, peste cinci. A avut nu mai puţin de patru tentative de evadare, fiecare soldându-se cu un eşec. De fiecare dată a refuzat să-şi trădeze complicii, suportând greutatea pedepselor fără a se lăsa intimidat de ameninţările guvernatorului turc în subordinea căruia fusese dat. De-abia în 1580, prin operaţiunea a doi fraţi iezuţi care se aflau în trecere, s-a plătit răscumpărarea pentru vrednicul soldat. Este vorba despre doi reprezentanţi ai ordinului creştin „Părinţii trinitari”, care se ocupa cu eliberarea deţinuţilor, uneori acceptând să fie luaţi ei înşişi deţinuţi în schimbul eliberării captivilor. Acesta a fost salvat cu doar câteva minute înainte de a fi îmbarcat pentru Constantinopol. Nimeni nu l-ar mai fi putut răscumpăra de acolo. Ajuns în Spania pe 24 octombrie, a staţionat un timp la Valencia, iar în luna noiembrie sau decembrie s-a întors, împreună cu familia sa, la Madrid.
Întors acasă, Cervantes începe să-şi plătească datoriile contractate de familia sa pentru plătirea răscumpărării. Reuşeşte să îndeplinească diverse misiuni periculoase în cadrul armatei şi capătă suficienţi bani pentru a putea scăpa de creditorii agasanţi.
Tot în aceşti ani, scriitorul întreţine relaţii amoroase cu Ana Villafranca de Rojas, soţia lui Alonso Rodríguez, un crâşmar. Din această relaţie a rezultat o fetiţă, botezată Isabel de Saavedra, pe care scriitorul a recunoscut-o.
Pe 12 decembrie 1584, Cervantes se căsătoreşte cu Catalina de Salazar y Palacios, într-un sat din provincia Toledo. Catalina era o tânără care nici nu împlinise douăzeci de ani şi care nu avea cine ştie ce zestre. Se consideră că această căsnicie n-a fost doar sterilă, ci pur şi simplu un eşec. La doi ani de la căsătorie, Cervantes îşi începe lungile călătorii prin Andaluzia.
E foarte probabil ca Cervantes să fi scris prima sa operă literară importantă, „La Galatea”, între anii 1581 şi 1583, carte publicată prima dată la Alcalá de Henares în anul 1585. Până atunci Cervantes publicase doar câteva compoziţii în versuri, ca parte a unor antologii de diverşi poeţi.
„La Galatea” este o nuvelă pastorală, specie introdusă în Spania de Jorge de Montemayor. Se pot observa în nuvelă influenţe din călătoriile scriitorului ca soldat în Italia.
Cervantes a divorţat de Catalina după doi ani de căsătorie, fără să fi avut vreun copil. Scriitorul nu o menţionează deloc pe soţia sa în numeroasele sale texte autobiografice, deşi e cel care a introdus în literatura spaniolă tema divorţului (printr-un intermediu intitulat „Judecătorul divorţurilor”), imposibil într-o ţară catolică. Se presupune că matrimoniul a fost nefericit, deşi autorul susţine că „cel mai slab concert valorează mai mult decât cel mai bun divorţ”.
După acest eşec matrimonial, se stabileşte la Sevilla, ajungând să lucreze ca perceptor de impozite, slujbă ce îi va atrage multe necazuri, deoarece el era însărcinat să meargă din casă în casă şi să strângă impozitele, majoritatea destinate cheltuielilor pentru războaiele în care era implicată Spania. Este încarcerat în anul 1597 în închisoarea regală din Sevilla, în urma falimentului băncii unde Cervantes depozita banii. Scriitorul a fost acuzat de însuşirea banului public, găsindu-se unele neregularităţi în calculele de care se făcea responsabil. Don Quijote a fost „conceput” chiar la închisoare sau cel puţin asta a scris Cervantes în prefaţă, nefiind clar dacă a început sau nu să-l scrie în timp ce era încarcerat.
Din 1604 se instalează la Valladolid (pe atunci Curtea Regală a lui Filip al III-lea al Spaniei), iar în 1605 reuşeşte să publice prima parte din Don Quijote de la Mancha. Ea a marcat începutul realismului ca estetică literară şi a creat specia denumită roman modern, un roman polifonic, ce va avea o influenţă remarcabilă, prin cultivarea a ceea ce s-a numit „o scriere dezlănţuită”, în care artistul se poate manifesta „epic, liric, tragic, comic”, cu o aparentă ingenuitate parodiind toate genurile literare. A doua parte, „El ingenioso caballero don Quijote de la Mancha”, nu apare până în 1615. Ambele părţi îi permit autorului să intre în istoria literaturii universale şi îl transformă într-un autor canonic al literaturii occidentale, alături de Dante, Shakespeare, Michel de Montaigne sau Goethe.
Între cele două părţi ale lui Don Quijote apar, în 1613, „Nuvelele exemplare”. E vorba de o grupare de douăsprezece naraţiuni scurte, unele dintre el compuse cu mulţi ani înainte, ce dau dovadă de multă originalitate. În ele autorul explorează diferite formule narative, cum ar fi satira lucianescă („Colocviul câinilor”), nuvela picarescă („Rinconete şi Cortadillo”), miscelaneul („El licenciado vidriera”) nuvela bizantină („Spaniola englezoaică”, „Amantul liberal”) sau chiar nuvela poliţistă („Forţa sângelui”). Ar fi fost de ajuns doar „Nuvelele exemplare” pentru ca Cervantes să fie recunoscut ca unul din marii autori de limbă castiliană.
S-a străduit să ajungă un poet bun, deşi spre sfârşitul vieţii se îndoia de abilităţile sale, precum el însuşi mărturiseşte în „Viaje del Parnaso” – unicul poem narativ de mai lungă întindere a lui Cervantes.
Din cauza problemelor financiare, teatrul a fost marea vocaţie a lui Cervantes. De tânăr s-a simţit fascinat de această lume. Din păcate, succesul lui în acest domeniu a fost unul efemer şi nu l-a ajutat prea mult din punct de vedere financiar, cu excepţia operei care reprezintă cea mai buna adaptare a tragediilor clasice : „El cerco de Numancia”(„Asediul de la Numancia”), unde se pune în scenă tema patriotică a sacrificiului colectiv, în faţa asediului generalului Scipio Africanul.
În 1606, Cervantes s-a stabilit la Madrid, unde a rămas pentru tot restul vieţii sale. Pe 23 aprilie 1616 deceda un scriitor inegalabil. Postum, i-a fost publicat romanul „Muncile lui Persiles şi ale Sigismundei”, care s-a bucurat de un succes enorm.
Nu există imagini reale cu Cervantes, ci doar picturi bazate pe descrierile fizice pe care autorul le sugera în scrierile sale.
Se obişnuieşte să se spună că Miguel de Cervantes şi William Shakespeare au decedat în aceeaşi zi. Chiar dacă data consemnată a morţii este 23 aprilie 1616 pentru ambii scriitori, în Marea Britanie se utiliza calendarul iulian, în timp ce în Spania fusese adoptat calendarul gregorian.
Surse: www.liceulcervantes.ro, www.ziarullumina.ro
Documentarea: Bianca Ioniţă
