Studenţii încep cursurile. Cei mai mulţi dintre ei şi-au obţinut deja locul în cămine. Rămân însă aproape 600 de înscrişi la facultăţile Universităţii Bucureşti care nu pot fi cazaţi în campusuri. Redactorul RRA Felicia Mocanu ne-a informat că o problemă o constituie, ca în fiecare an, studenţii de anul I, cărora li se vor repartiza camere doar după ce vor fi asiguraţi colegii lor din anii superiori de la buget. Cosmin Cârciumaru, reprezentantul studenţilor în Consiliul de Administraţie al Universităţii Bucureşti, dă totuşi asigurări că au fost soluţionate toate cazurile sociale.
Cosmin Cârciumaru: Până în momentul de faţă, din cele 18 cămine ale Universităţii din Bucureşti s-au cazat în jur de 75% din studenţii care au primit loc. Începe o a doua etapă de redistribuire către facultăţile care mai au nevoie. Există şi o a treia etapă, care începe pe 10 octombrie, pentru studenţii care nu au primit loc de la facultăţi. Tarifele variază de la 0 la 230 de lei, în funcţie de statutul studentului. Dacă studentul este la buget şi are părinţi cadre didactice, atunci acesta nu plăteşte tariful de cazare, iar studenţii de la taxă plătesc tarif întreg, adică 230 de lei.
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI