Kievul comentează decizia Rusiei de a trimite trupe în Siria

Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, a declarat că decizia Consiliului Federației de la Moscova de a autoriza utilizarea forțelor armate ruse în afara granițelor țării este un pas spre distrugerea sistemului global de securitate. „Cred că această decizie a Federației Ruse reprezintă încă un pas spre destabilizarea situației la nivel mondial, spre tensionare şi continuarea conflictului militar, iar Rusia este responsabilă personal pentru acest lucru” – a afirmat Arseni Iaţeniuk la o reuniune a Cabinetului de Miniștri de la Kiev. „Acest lucru este inacceptabil, iar reacția comunității internaționale trebuie să apară de urgenţă” – a adăugat premierul ucrainean.

Pe de altă parte, Arseni Iaţeniuk a remarcat că, în Ucraina, trupele rusești au fost trimise fără o decizie a Consiliului Federaţiei, acestea aflându-se de mult timp atât în Crimeea, cât și în regiunile Donețk și Luhansk. Consiliul Federației (camera superioară a Parlamentului rus) a autorizat, miercuri, utilizarea forțelor armate ruse în afara granițelor țării, ca urmare a unei solicitări a președintelui Vladimir Putin. Şeful Administrației Prezidențiale de la Moscova, Serghei Ivanov, a precizat că acest vot este legat de Siria şi a subliniat că Bashar al-Assad i-a solicitat lui Vladimir Putin ajutor militar. Cu toate acestea, Ivanov a menţionat că forțele militare ruse vor fi implicate doar în operațiuni aeriene, excluzând utilizarea lor în operațiuni terestre.

www.korrespondent.net – 30 septembrie