Marie Curie şi soţul său, Pierre, nu erau deloc străini de ceea ce înseamnă ochii curioşi ai presei. În 1903, cuplul a câştigat un Premiu Nobel pentru cercetările remarcabile din domeniul radioactivităţii începute de profesorul Henri Becquerel. Relaţia lor era una fericită, între doi intelectuali de egală valoare. S-au bucurat de distincţia oferită şi şi-au continuat munca. Dar peste câţiva ani, viaţa a fost nemiloasă.
În 1906, Pierre Curie a murit într-un accident. În după-amiaza zilei de 19 aprilie, în timp ce traversa strada pe o ploaie torenţială, acesta a fost călcat de un car tras de cai care transporta şase tone de uniforme militare. A fost ucis pe loc. Marie Curie a refuzat pensia pe care guvernul francez i-a oferit-o după moartea soţului, declarând că-şi poate întreţine singură cele două fiice. Cu toate că era devastată de durere, şi-a reluat munca la scurt timp şi a preluat catedra soţului său. Marie Curie scria:
„Strivită de lovitura pe care mi-a dat-o viaţa, nu mă simţeam capabilă să privesc mai departe în viitor. Dar nu am putut uita ceea ce soţul meu spunea uneori, că trebuie să îmi continui munca chiar şi fără el.”
Nu este deloc suprinzător că Marie Curie a reuşit până la urmă să meargă mai departe, chiar şi pe plan sentimental. Avea doar 38 de ani când a rămas văduvă. După patru ani, interesul său a fost trezit de Paul Langevin, fost student al soţului său, la fel de genial şi de dedicat ştiinţei ca şi el. Marie Curie a considerat probabil că este cel mai potrivit pentru a umple golul lăsat de Pierre Curie. Pe deasupra, tânărul era şi foarte chipeş. Ce nu era de plăcut, deci? Exista o singură problemă: era căsătorit.
În ciuda acestui lucru, între cei doi s-a înfiripat o relaţie fierbinte. Langevin nu era, de altfel, străin de escapadele extraconjugale. Căsătoria sa nu era una fericită, relaţia cu soţia fiind una extrem de furtunoasă, presărată cu certuri şi scandaluri. Aceasta era la curent cu aventurile sale, dar relaţia cu Marie Curie a înfuriat-o mai mult decât oricând. În momentul în care a aflat că cei doi aveau un apartament unde se întâlneau pe ascuns, doamna Langevin a trimis pe cineva să iscodească locul. Persoana respectivă a intrat prin efracţie şi a furat mai multe scrisori intime ale celor doi, pe care soţia geloasă a ameninţat apoi că le va da presei dacă relaţia nu încetează.
Nu se ştie dacă relaţia a continuat sau dacă doamna Langevin şi-a încălcat cuvântul, dar cu trei zile înainte ca Marie Curie să câştige cel de-al doilea Premiu Nobel, soţia amantului a trimis presei scrisorile, spunând că-l dă în judecată, că doreşte bani şi custodia copiilor lor.
Ziarele au preluat frenetic povestea. Imaginea lui Curie a devenit cea a unei femei ispititoare, care a îndepărtat un bărbat de viaţa lui de familie alături de o soţie franţuzoaică respectabilă. Prejudecăţile timpului îşi spuneau cuvântul, Marie Slodowska Curie fiind descrisă drept o venetică venită din Polonia şi, aşa cum eronat se relata, evreică la origini.
Ziarele au început să înflorească povestea, scriind că aventura celor doi începuse încă din timpul vieţii lui Pierre Curie. Afirmaţiile nu erau adevărate, dar a fost de ajuns pentru ca numele savantei să fie terfelit. Comitetul Nobel i-a cerut să rămână în Franţa şi să nu vină la ceremonia de acceptare a premiului. Teama era că imaginea regelui Suediei ar fi avut de suferit în urma întâlnirii cu o femeie adulteră.
Albert Einstein a fost unul dintre cei care a sărit în apărarea ei, scriindu-i că ar trebui să meargă în Suedia, indiferent de situaţie.
„Sunt convins că trebuie să priviţi cu dispreţ aceste clevetiri…dacă aceşti neciopliţi continuă poveştile, pur şi simplu nu le mai citiţi inepţiile. Lăsaţi-le viperelor pentru care au fost fabricate „
În tot acest timp, au avut loc două dueluri cauzate de incident.
Primul dintre ele s-a ţinut între editorii a două ziare rivale şi a pornit de la argumentele diferite pe care le expuneau privind acuzaţiile doamnei Langevin. Duelul cu săbii s-a soldat cu rănirea uşoară a unuia dintre ziarişti, moment în care au decis să se împace.
Cel de-al doilea duel a avut loc între Paul Langevin şi Gustave Tery, un jurnalist care-l numise pe soţul adulter „un ţărănoi şi un laş”. Langevin a fost înfuriat de insultă şi a cerut ca duelul să fie purtat cu pistoale. Au avut loc pregătiri minuţioase, dar în final cei doi nu au mai luptat. Tery a afirmat că nu doreşte să lase Franţa fără una din minţile ei luminate iar Langevin a ajuns la concluzia că nu este un asasin şi a renunţat de asemenea.
Toată această expunere publică a dus la ruperea relaţiei. Procesul dintre soţii Langevin nu a mai avut loc şi, într-un final, chiar s-au împăcat, deşi Paul a mai avut ulterior un copil nelegitim cu secretara sa.
Marie Curie s-a prezentat în Suedia împotriva recomandării Comitetului Nobel şi a primit cel de-al doilea premiu din cariera sa. După ceremonie a stat chiar la masă cu Regele Suediei şi totul a decurs foarte bine. Era prima persoană din istorie care câştiga un Nobel pentru a doua oară. Din nefericire, preţul muncii sale a fost plătit cu propria sănătate. În 1934, din cauza expunerii prelungite la radiaţii, Marie Curie a murit de leucemie. Însemnările sale ştiinţifice sunt şi acum mult prea radioactive pentru a fi atinse fără o protecţie serioasă.
Interesant este că, deşi Langevin şi Curie nu şi-au trăit povestea până la capăt, cele două nume aveau să fie totuşi unite de urmaşii lor. Nepoata lui Marie Curie, Helene Joliot-Curie, s-a căsătorit cu nepotul lui Langevin, Michel. Şi asta, probabil, spre disperarea bunicii băiatului.
Un alt amănunt demn de menţionat este că familia Curie a obţinut în total cinci premii Nobel. Două au fost primite de Marie Curie, unul de soţul său, Pierre. Fiica lor, Irène Joliot-Curie a primit şi ea în 1935, alături de soţul său, un Nobel pentru Chimie. Cea de-a doua fiică a soţilor Curie a devenit preşedintele UNICEF şi a obţinut Premiul Nobel pentru Pace în 1965.
Sursa: www.todayifoundout.com
Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă
