Ieri a avut loc prima repetitie alaturi de orchestra filarmonica Simona Strungaru Symphonics. A fost o repetitie inedita! Cei 45 de muzicieni s-au trezit ca nu au pe ce sa-si aseze partiturile.
„Noi stiam ca totul este pregatit, insa ne-am dat seama cand am ajuns la sala de repetitii ca lipsesc pupitrele. Discutasem cu cineva sa le aduca, dar se pare ca nu s-a tinut de cuvant. Ne-am bucurat sa vedem c-avem colegi inventivi si cu prezenta de spirit! Unii au folosit scaune in loc de pupitre. Am reusit sa depasim momentul si sa cantam.” povesteste Calin Goia.
„Se mai intampla sa ne confruntam cu lipsa de seriozitate, dar incercam intotdeauna sa remediem situatia asa cum putem. In cazul de fata a fost vorba de o simpla repetitie, daca era un spectacol, atunci era mai grav.” a adaugat solistul formatiei.
In 16 Octombrie, odata cu concertul de la Sala Palatului se incheie turneul „Din toata inima”. Toate incasarile acestui concert vor fi donate copiilor aflati in dificultate prin intermediul asociatiilor: World Vision Romania, Salvati Copiii, SOS Satele Copiilor si Fundatia Casa Hospice.