Rusia a solicitat lumii să se unească în lupta împotriva grupărilor teroriste, în timp ce îşi continuă atacurile aeriene în Siria, scrie Stars and Stripes. Preşedintele Vladimir Putin a propus la Consiliul de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie antiterorist, care prevede o asociere a regimului sirian la o largă coaliţie contra Statului Islamic şi a Frontului al-Nosra, filiala siriană a al-Qaeda, indică Le Monde. La rândul lor, SUA şi aliaţii au lansat o serie de atacuri împotriva poziţiilor Statului Islamic – unul în Siria şi alte 21 în Irak – susţine Grupul Operativ Comun, citat de New York Times. Totodată, SUA şi Rusia au în vedere constituirea unui mecanism de coordonare a acţiunilor militare în Siria, notează The Washington Times. Preşedintele Putin a declarat că ministrul rus de Externe se află în contact cu Pentagonul, în scopul sincronizării operaţiunilor din Siria, pentru evitarea unor incidente, menţionează Reuters. Kremlinul a precizat că atacurile aeriene ruseşti în Siria au drept ţintă o serie de poziţii ale unor organizaţii teroriste, citează The Moscow Times. La rândul său, publicaţia opoziţiei siriene, „Orient News”, a titrat că au fost lansate raiduri aeriene asupra poziţiilor opoziţiei siriene din raioanele oraşului Hama. Însă militanţi ai Hezbollah şi regimul sirian ar pregăti o ofensivă terestră majoră asupra ariilor rebele de la Homs, după bombardamentele ruseşti, avertizează The Telegraph, iar The Jerusalem Post adaugă că sute de militari iranieni au sosit în ultimele zece zile în Siria, pentru a se alătura ofensivei terestre a regimului de la Damasc. Între timp, potrivit agenţiei Interfax, Moscova consolidează logistica dispozitivului militar în Siria. Nave petroliere ale Flotelor ruseşti a Nordului, a Mării Negre şi a Mării Baltice vor ajunge în portul sirian Latakia escortate de nave din grupul naval rus din Marea Mediterană. Preşedintele rus Vladimir Putin va examina situaţia din Siria cu omologul său francez, François Hollande, cu ocazia reuniunii liderilor în ‘formatul Normandia’, astăzi, la Paris, anunţă Russia Today.
În acelaşi timp, Republica Moldova insistă asupra retragerii forţelor armate ruseşti de pe teritoriul regiunii transnistrene şi pledează pentru înlocuirea contingentului de forţe pacificatoare de pe Nistru cu o misiune de observatori civili, sub egida organizaţiilor internaţionale, a declarat de la tribuna Adunării Generale a ONU, prim-ministrul Valeriu Streleţ, informează Infotag. Pe agenda Adunării Generale a ONU au figurat şi crizele migratorii, în special cea din Europa. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a cerut ţărilor europene să se străduiască mai mult pentru gestionarea crizei refugiaţilor, consemnează presa internaţională. 170.000 de solicitanţi de azil au fost înregistraţi în Germania în septembrie, a declarat ministrul german de Interne, scrie Die Welt. Agenţia ONU pentru Refugiaţi estimează că 700.000 de migranţi au ajuns în Europa în acest an, şi are nevoie de o sută de milioane de dolari pentru gestionarea acestui aflux. Într-un raport al Consiliului Europei, forul internaţional îşi exprimă îngrijorarea privind ascensiunea rasismului în Germania, consemnează La Libre Belgique. Potrivit documentului, „manifestările de antisemitism şi sentimentele de islamofobie şi anti-migraţie sunt în creştere, ca şi agresiunile la adresa solicitanţilor de azil”. Totuşi, diferitele sondaje arată că peste 60% dintre germani sunt, în prezent, în favoarea primirii de migranţi în ţara lor, adaugă ziarul belgian. La 1 octombrie a început, din sudul Spaniei, de la Cadix, marşul spre Bruxelles, „pentru democraţie şi solidaritate în Europa”, anunţă Radioteleviziunea belgiană RTBF. În 15 zile, participanţii vor ajunge în faţa instituţiilor europene. Aceasta coaliţie de activişti şi sindicate europene, susţinută de unele sindicate belgiene şi reţeaua belgiană de luptă contra sărăciei, se opune acordurilor de liber-schimb, politicii migratorii europene, dumping-ului şi austerităţii sociale şi paradisurilor fiscale. Patru coloane vor pleca de la Atena, Lisabona, Berlin şi Londra şi se vor alătura cortegiului principal pe parcurs. Pe marginea acestei acţiuni, o zi europeană contra sărăciei este programată la Namur, Belgia, pe 16 octombrie.
Cristina Zaharia – Agenţia de Presă RADOR