Vienna Biennale se încheie în data de 4 octombrie, după aproape patru luni în care artiştii români s-au bucurat de o prezenţă centrală în cuprinsul manifestării.
Muzeul de Artă Aplicată din Viena în colaborare cu Institutul Cultural Român, prin Direcţia Relaţii Internaţionale şi Institutul Cultural Român de la Viena, organizează sâmbătă, 3 octombrie, la ora 16.00, în sala de conferinţe a muzeului din Stubenring 5, Viena, o discuţie prilejuită de concursul de idei Create Your Bucharest. La dezbatere vor fi participa câştigătorii premiului I, Ovidiu Anton şi Alexandru Bălăşescu, autorii proiectului „How I Miss Bucharest or The Journey of a Dog’s Life“, Larisa Crunţeanu – co-autor alături de Xandra Popescu a proiectului „Atelier 35 Cooperative“, Dragoş Olea – autor al proiectului „Kilobase Bucharest A-Z“ şi Barbara Baum, curator independent. Moderatorul discuţiei despre proiecte inovatoare, relevanţa artistică şi socială a acestora şi dezvoltarea durabilă a practicii artistice în realţie cu scena urbană va fi moderată de Bärbel Vischer, curator alături de Peter Weibel al expoziţiei centrale din cadrul Vienna Bienale Mapping Bucharest: Art, Memory, and Revolution 1926–2016.
Concursul de idei Create Your Bucharest a debutat în octombrie 2014 ca parte a expoziţiei Mapping Bucharest: Art, Memory, and Revolution 1926–2016, găzduită de Muzeul de Artă Aplicată / Artă Contemporană din Viena în cadrul Vienna Biennale 2015. Juriul Vienna Biennale 2015 a desemnat în data de 16 martie, câştigătorii concursului de idei Create Your Bucharest, acordând premiul I proiectului How I Miss Bucharest or The Journey of a Dog’s Life realizat de Ovidiu Anton şi Alexandru Bălăşescu. Au fost acordate 9 premii speciale următoarelor proiecte: A Pedestal of Thoughts (Anca Benera şi Arnold Estefan), Atelier 35 Cooperative (Larisa Crunţeanu şi Xandra Popescu), Bucharest Veins. Resuscitation Intervention (Carmen Secăreanu), Discover Bucharest, the Open Air Museum (Rareş Tudor Pop), Floreo: A Ruin Blossoms Downtown mapping memories of architectural heritage as public space (Răzvan Delcea şi Andrei Voica), Homeless Practices (Maria Daria Oancea şi George Octavian Marinescu), Kilobase Bucharest A-Z (Dragoş Olea), TableTalks (Andra Răcăşan şi Elena Rucsandra Maior) şi Your Concrete Shadows (Gina Şter).
Expoziţia Mapping Bucharest: Art, Memory, and Revolution 1916–2016, găzduită de Muzeul de Artă Aplicată / Artă Contemporană din Viena în perioada 11 iunie – 4 octombrie, pune accentul pe scena artistică din România şi ilustrează potenţialul cultural care stă la baza dezvoltării curentului avangardist şi modernist în Europa, oferind o viziune asupra scenei artistice contemporane din România (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Sibiu şi din diaspora). Văzut prin prisma şi sub lupa artistică, peisajul cultural bucureştean relevă o ţară marcată de o lungă revoluţie, care îşi recuperează memoria şi trăieşte momente de libertate după căderea regimului comunist. Din acest punct de vedere, privirea panoramică asupra artei din România oferă o perspectivă asupra viitorului Europei: sfârşitul „auto-amputării“. În lucrările lor, care în mare parte au fost create pentru această expoziţie, artişti din diverse generaţii prezintă teme complexe: muncă, industrie, agricultură – materie şi formă – artă şi exemplu – intuiţie, creativitate şi muncă în echipă – cenzură şi exil – religie, spiritualitate şi misticism – corp, spaţiu şi performaţă – politică şi utopie – spaţii publice şi private.
Expoziţia Mapping Bucharest: Art, Memory, and Revolution 1926–2016 este realizată de Muzeul de Artă Aplicată / Artă Contemporană din Viena cu sprijin financiar din partea OMV şi OMV Petrom.
Vienna Biennale 2015 este o iniţiativă a MAK (Muzeul de Artă Aplicată / Artă Contemporană din Viena) şi este organizată în colaborare cu Universitatea de Artă Aplicată / Artă Contemporană din Viena, Kunsthalle Viena, Architekturzentrum din Viena şi departure (Centrul de Creaţie al Agenţiei Economice din Viena). Manifestarea beneficiază de susţinerea AIT (Austrian Institute of Technology).