Cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” oferă duminică, 4 octombrie 2015, acces gratuit în expoziția permanentă, tuturor vizitatorilor al căror nume amintește de prietenii noștri necuvântători.
Ziua Mondială a Animalelor a luat naștere în urma convenției ecologiștilor din Florența, în anul 1931, și a avut ca scop atragerea atenției asupra creșterii alarmante a numărului speciilor de animale pe cale de dispariție.
De asemenea, în Declarația Universală a Drepturilor Animalelor, proclamată la sediul UNESCO din Paris, în 1978, se afirmă: „…necunoașterea şi desconsiderarea acestor drepturi l-au condus şi continuă să-l conducă pe om să comită crime contra naturii şi a animalelor”, și că „…educaţia trebuie să cultive încă din copilărie observarea, înţelegerea, respectarea şi dragostea faţă de animale”.
` La rândul său, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” recunoaște rolul important ocupat de animale atât în natură, cât și în viața noastră, și vă invită să vă petreceți această zi învățând lucruri noi despre viețuitoarele de pe Pământ, pentru a le putea privi cu respect și admirație!
Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.
Parteneri media: EmailWing, MediaIQ, UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Oraşul Meu, Grădinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Salut Bucureşti, inParc, mamica.ro, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, Mămica de azi, Mami, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro.