Contribuabilii cu datorii la stat vor putea beneficia de ştergerea penalităţilor de întârziere

Contribuabilii cu datorii la stat la data de 30 septembrie 2015 vor putea beneficia de ştergerea penalităţilor de întârziere dacă îşi vor achita restanţele până în martie 2016 şi vor plăti dobânzile aferente restanţelor până la 30 iunie anul viitor. Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe, ei trebuie să depună toate declaraţiile fiscale până la data înaintării cererii de anulare a penalităţilor, al cărei termen-limită este 30 iunie 2016. Această facilitate fiscală nu se aplică pentru obligaţiile de plată rezultate din raporturile juridice contractuale – respectiv chirii, dividende şi unele redevenţe – şi nici pentru contribuabilii aflaţi în procedură de insolvenţă.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 octombrie