Guvernul cere sprijinul societăţii civile pentru gestionarea corespunzătoare a unui eventual aflux de refugiaţi în România. În acest sens, la Bucureşti se va constitui o coaliţie naţională pentru integrarea refugiaţilor din care vor face parte reprezentanţi ai autorităţilor şi ai organizaţiilor neguvernamentale. Prima reuniune a acestui grup de lucru urmează să aibă loc la sfârşitul acestei luni, după cum transmite Alin Şerbănescu.
Reporter: Premierul Victor Ponta a afirmat că autorităţile române nu au fost pregătite să facă faţă unei astfel de situaţii şi de aceea mizează inclusiv pe implicarea societăţii civile. Colaborarea trebuie să preîntâmpine, pe de o parte, apariţia unor reacţii de teamă sau de respingere din partea cetăţenilor români, iar, pe de altă parte, să asigure condiţiile necesare şi respectarea drepturilor în special pentru copiii care ar putea ajunge în România o dată cu fluxul de refugiaţi.
Victor Ponta: Este vorba de copii, în primul şi în primul rând, care au nişte drepturi internaţionale unanim recunoscute – şi mă refer aici la şcoală, grădiniţă, îngrijire medicală. Este vorba despre dorinţa de a găsi un loc de muncă şi este vorba despre pregătirea comunităţilor locale oriunde vor fi asemenea situaţii, ca să nu ne comportăm ca în urmă cu o mie de ani, să ne speriem că vine cineva şi trebuie să fugim noi.
Reporter: Premierul Victor Ponta a afirmat, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale, că prin atitudinea sa România poate demonstra, în aceste momente, echilibru, solidaritate şi respect pentru valorile europene.
Victor Ponta: Nu-i o catastrofă acum pentru România şi trebuie să punem armata la graniţe. România trebuie să fie o ţară cum a fost totdeauna, o ţară tolerantă, echilibrată şi, dacă există o criză pentru întreaga Europă, trebuie să fim solidari şi să vedem care sunt responsabilităţile noastre.
Reporter: În urma întâlnirii de la Palatul Victoria cu reprezentanţii societăţii civile, s-a decis instituţionalizarea dialogului pe tema refugiaţilor sub forma unei serii de întâlniri lunare. În acest sens va fi constituită o coaliţie naţională pentru integrarea refugiaţilor, care are ca obiectiv perfecţionarea cadrului legislativ în domeniu şi din care vor face parte reprezentanţi ai autorităţilor şi ai organizaţiilor neguvernamentale.