Refugiaţii vor avea dreptul de a-şi căuta de lucru în Bulgaria, până la soluţionarea cererii de protecție internațională, au decis parlamentarii bulgari, prin votarea modificărilor la Legea privind refugiaţii.
Deputatul bulgar din partea Frontului Patriotic, Emil Dimitrov, s-a opus acestei decizii. „Nu se poate ca un străin care vine în Bulgaria, doar pentru că se declară bolnav sau cu apartenență la un grup vulnerabil, să primească automat statutul. Nu se poate ca cineva care nu a primit statutul să aibă acces la fonduri pentru educaţie și locuri de muncă, deoarece acestea sunt fonduri pentru bulgari”, a precizat Dimitrov. Potrivit acestuia, în niciun caz nu trebuie ca refugiaţii să aibă acces la fondurile din Bulgaria.
www.novinite.bg – 3 octombrie