În urma numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor și a presei, Ambasada Franței în România informează că:
Printr-un decret din data de 15 ianuarie 2015, semnat de Președintele Republicii Franceze, distincția de Cavaler al Legiunii de Onoare a fost acordată domnului Sorin Oprescu, cetățean român, născut la 7 noiembrie 1951 la București. Această distincție i-a fost acordată cu ocazia unei ceremonii la Ambasada Franței în România, în data de 12 martie 2015.
Domnul Sorin Oprescu a fost interpelat în data de 6 septembrie 2015 și se află în arest preventiv.
Ambasada Franței a luat act de situația judiciară actuală a domnului Sorin Oprescu.
În virtutea deciziei finale a justiției române și în ipoteza în care domnul Sorin Oprescu ar fi sancționat penal, Marea Cancelarie a Legiunii de Onoare va declanșa procedura prevăzută de articolul R. 135-2 din Codul Legiunii de Onoare și al Medaliei Militare.
Acest articol stipulează că:
«Distincția Legiunea de Onoare, acordată unui cetățean străin, poate fi retrasă în cazul în care acesta a comis acte sau a avut un comportament susceptibile de a fi declarate contrare onoarei sau de natură să aducă atingere intereselor Franței în străinătate sau cauzelor pe care Franța le susține la nivel mondial.
Retragerea decorației se face, la propunerea Marelui Cancelar, în urma avizului Ministerului [francez] al Afacerilor Externe și al Consiliului Ordinului, prin decret al Președintelui Republicii [Franceze]».
* * *
Gabriela Dita
Chargée de communication
Service de presse de l’Ambassade de France en Roumanie
gabriela.dita@diplomatie.gouv.fr
tel: 021. 303.1020
mob : 0752 318539
Suivez-nous sur Facebook et Twitter