Oficialii Guvernului României nu i-au comunicat secretarului de stat Enikö Laczikó motivele pentru care, săptămâna trecută, a fost schimbată din funcţia de şefă a Departamentului pentru Relaţii Interetnice. Persoana în cauză a acordat luni un interviu în legătură cu acest aspect portalului Maszol.ro. Enikö Laczikó a fost schimbată din funcţia de secretar de stat la 1 octombrie şi numită subsecretar de stat la departamentul subordonat premierului. Conducerea departamentului i-a fost încredinţată fostului subsecretar de stat Amet Aledin, reprezentantul minorităţii tătare din România. Guvernul român a comunicat că „nu este vorba despre o demitere, ci doar de un schimb de funcţii în interiorul instituţiei”. Enikö Laczikó a declarat portalului că a fost înştiinţată prin telefon de schimbarea sa din funcţie în momentul în care ordinul ministerial a intrat deja în vigoare. „Nu consider că ar fi fost probleme cu activitatea mea. Cel puţin, nu am sesizat nici un semn care să arate că ar fi existat obiecţii în privinţa muncii mele. De aceea, nu cred că această decizie ar avea legătură cu mine” – a explicat Enikö Laczikó. Ea a adăugat că nu doreşte să facă speculaţii, însă schimbarea sa din funcţie este asociată în general cu faptul că UDMR a votat săptămâna trecută moţiunea de cenzură împotriva guvernului. Enikö Laczikó s-a aflat în fruntea Departamentului pentru Relaţii Interetnice începând din ianuarie 2013. Departamentul a fost condus pe parcursul mai multor cicluri de Attila Markó (UDMR), care în 2012 a fost ales deputat în Parlamentul României.
MTI – 5 octombrie