Se lansează Indicele de Performanţă al Instanţelor 2015

 La Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti este lansat în această dimineaţă Indicele de Performanţă al Instanţelor 2015, cercetare realizată de asociaţia română Funky Citizens. Datele au fost comparate cu cele de anul trecut pentru a se vedea impactul noilor coduri asupra sistemului de justiţie din România. A rezultat că 9 dintre cele 15 curţi de apel din ţară au înregistrat performanţe mai scăzute. Asociaţia precizează că, pentru această cercetare, a procesat datele disponibile pe portalul instanţelor de judecată just.ro, dar şi date colectate în baza legii privind liberul acces la informaţiile de interes public – transmite redactorul Diana Surdu.

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 octombrie