Klaus Iohannis: Domnule preşedinte al Knessetului, domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor, domnilor miniştri, excelenţele voastre, doamnelor şi domnilor ambasadori, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic, domnule preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti, onoraţi reprezentanţi ai asociaţiilor pentru victimele Holocaustului, domnule director general al Institutului Elie Wiesel, doamnelor şi domnilor, astăzi, cu prilejul Zilei Naţionale de Comemorare a Holocaustului din România, aduc în numele statului român şi la naţiunii mele un pios omagiu tuturor victimelor acestei mari tragedii a secolului XX. Cu inima strânsă, dar cu mintea eliberată de prejudecăţile unui trecut întunecat, îi amintim şi îi omagiem pe toţi cei care au căzut victime politicilor xenofobe, rasiste, antisemite şi discriminatorii şi îi onorăm pe supravieţuitori. Păşesc astăzi pe pietrele acestui impresionant memorial pentru prima dată ca preşedinte şi sper ca viitorii şefi ai satului român să revină aici pentru a aminti tuturor că Holocaustul este unic şi nu poate fi uitat. Acest loc nu a fost ales întâmplător, ci în inima Bucureştiului şi în preajma unei instituţii publice. Menirea sa este tocmai de a sublinia faptul că drama evreilor şi romilor s-a produs în mijlocul societăţii şi de a accentua responsabilitatea statului român în acţiunile inumane săvârşite, pe criterii etnice şi de rasă în anii celui de al Doilea Război Mondial. În timpul comunismului, românilor li s-a ascuns însă această parte a istoriei recente. Ororile erau doar ale inamicilor, iar responsabilitatea cădea aproape întotdeauna în sarcina acestora. Am fost aşadar obligaţi să învăţăm o istorie nesinceră, nu să descoperim şi să cunoaştem adevărul cu toate faţetele sale. În ultimul deceniu însă, România a ales să înfrunte irevocabil, cu luciditate şi responsabilitate acest trecut dureros, să şi-l asume, să îl discute şi să îl înţeleagă. Este, cred, o formă de înţelepciune şi de tărie, nu de slăbiciune. România este astăzi o ţară care a făcut progrese foarte importante în domeniul recunoaşterii şi asumării Holocaustului. În consecinţă, avem pe lângă acest memorial, şi ziua legală comemorativă, cursuri consacrate, un manual dedicat pentru liceu, un institut specializat, iar documentele de arhivă privind genocidul evreiesc sunt la dispoziţia tuturor celor interesaţi.
A fost un proces dificil, dar am arătat că ne-am însuşit întru totul lecţia trecutului. Am ales să fim vigilenţi, să prevenim şi să combatem orice formă incipentă de ură, discriminare şi insultare a memoriei victimelor prin negare sau minimalizarea genocidului evreiesc. Am ales cu responsabilitate să apărăm zi de zi libertăţile civile, prin lege şi prin apelul la justiţie, nu doar prin carte. De aceea vă pot asigura astăzi că în România nu mai sunt posibile asemenea fapte precum cele petrecute în acei ani tulburi.
Doamnelor şi domnilor, pentru noi, Transnistria din vremea războiului este imaginea unui pământ îndepărtat în care copii şi bătrâni, femei şi bărbaţi nevinovaţi au fost deportaţi şi obligaţi să trăiască în ghetouri şi în lagăre. Îngheţaţi pe câmpurile sterile, chinuiţi de foame, epuizaţi de boli, hăituiţi şi persecutaţi ori seceraţi de gloanţe. Zeci de mii de oameni au pierit aici între 1941 şi 1944, pentru unica vină de a fi fost evrei sau romi. La mai bine de şapte decenii de la acele vremuri tragice, suferinţa supravieţuitorilor nu se poate şterge, durerea nu se poate stinge, iar ceee ce au pierdut nu poate fi vreodată recuperat. Putem să facem însă altceva, să nu lăsăm memoria lor să dispară, şi să construim o lume mai bună, în care demnitatea şi libertatea fiinţei umane sunt apărate şi garantate fără rezerve. Acum, când mii de refugiaţi bat la porţile continentului nostru, tentaţiile populismului şi rasismului riscă să renască. Împreună cu statele Europei, avem datoria de a le respinge. Sunt convins că putem să depăşim împreună această situaţie complicată şi să facem faţă cu bine.
Doamnelor şi domnilor, am spus încă de la început că unul din obiectivele mandatului meu în privinţa memoriei naţiunii, este să apăr amintirea victimelor Holocaustului. Sunt conştient că este un demers complex şi de durată, dar sunt convins că rezultatele nu vor întârzia să apară. Orice formă de intoleranţă, rasism, ură şi discriminare reprezintă ameninţări la adresa democraţiei. De aceea, voi continua să apăr acele modele şi acţiuni din societate care contribuie la promovarea responsabilităţii şi toleranţei, non-discriminării şi respectului pentru demnitatea fiinţei umane. Cred că tărie că acţiunea de asumare a trecutului trebuie transformată în politică publică şi sprijin pe deplin înfiinarea unui muzeu al evreilor şi al Holocaustului la Bucureşti. Am anunţat recent lansarea unei largi consultări asupra educaţiei şi în viitor, subliniez aici aceasta va fi una din temele majore de dezbatere publică pe care le voi susţine. Şi în acest caz, al memoriei Holocaustului educaţia are un rol fundamental pentru însuşirea valorilor democratice. S-au făcut eforturi instituţionale majore, dar există încă tineri care nu au încă niciun fel de cunoştinţe despre Holocaust, despre ororile şi erorile acelor ani, iar acest lucru trebuie îndreptat. Generaţiile noi au datoria să înţeleagă şi să recunoască tragedia Holocaustului şi să acţioneze cu demnitate în faţa istoriei pentru ca asemenea atrocităţi să nu se mai repete niciodată. În final, îmi exprim întreaga apreciere pentru activitatea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel, care anul acesta împlineşte zece ani de existenţă. După cum spuneam, România a făcut paşi importanţi în privinţa asumării şi memorializării Holocaustului, iar faptul că reprezentanţii atâtor autorităţi şi organizaţii sunt împreună este un semn că solidaritatea în această direcţie este una puternică şi durabilă. Fie ca amintirea victimelor să rămână veşnică în inimile noastre! Vă mulţumesc.
