Regizorul Anca Damian a început filmările pentru lungmetrajul “Perfect sănătos” cu Vlad Ivanov, Anghel Damian, Olimpia Melinte, Cristina Florea în rolurile principale.
Primele cadre au fost turnate la începutul lunii la Cluj-Napoca urmând ca în perioada următoare echipa de producție să continue filmările în București.
Povestea lungmetrajului “Perfect sănătos” este centrată pe relația fiu-tată. Andrei Dorneanu, personaj interpretat de Anghel Damian, este un tânăr avocat, în jur de 25 de ani, în timp ce tatăl lui, Toma (Vlad Ivanov), e de asemenea jurist, mai exact judecător, în Cluj. Provocarea apare în momentul în care relația trebuie să se împlinească în absență, sub aripa unei morți violente : Toma Dorneanu își pierde viața într-un accident absurd.
„Deși la primul nivel are un fir polițist, filmul se desfășoară pe mai multe planuri: primul este cel în care personajul principal, în fața morții violente a tatălui său, ca și Hamlet, pornește în căutarea adevărului. Apoi este căutarea tatălui, ca sursă arhetipală, care este și o căutare de identitate, de sine. Toate aceste planuri converg către dualitatea condiției umane și atitudinea în fața morții. “Tatăl” se metamorfozează perpetuu în “fiul”, într-un timp care se desfășoară continuu, ca o roată a vieții și a morții”, declară regizorul Anca Damian.
Distribuția filmului este completată de Adrian Titieni, Ioana Flora, Toma Cuzin, Mircea Rusu, Camelia Maxim dar și de actorii clujeni Anca Hanu, Angelica Nicoară, Lorand Vata.
Scenariul lungmetrajului “Perfect sănătos” este scris de Lia Bugnar și Anca Damian, imaginea poartă semnătura lui Oleg Mutu iar scenografia și costumele au fost realizate de Alexandra Alma Ungureanu. Producători Anca Damian și Guillaume de Seille.
Regizorul Anca Damian a debutat în lungmetraj în 2008 cu producția “Întâlniri încrucișate”, film care a fost prezent în selecția unor festivaluri importante precum Busan, Chicago, Goa, Cottbus, Goteborg sau Roma. Cel de-al doilea lungmetraj “Crulic- Drumul spre dincolo” (2011) a fost selectat în peste 150 de festivaluri de film și a câștigat Cristal Award la Annecy (Franța) dar și peste alte 35 de distincții importante. În 2013 a lansat pelicula “O vară foarte instabilă” cu Jamie Sives, Ana Ularu și Kim Bodnia în distribuție. Cea mai nouă producție semnată de Anca Damian, “Muntele magic” a avut premiera anul acesta la Annecy și a fost selectată în peste 20 de festivaluri precum San Sebastian, Busan, Ottawa, Vancouver, Chicago. Filmul poate fi văzut în această perioadă și în cinematografele din România.
“Perfect sănătos” este produs de Aparte Film (România) și Arizona Production (Franța) cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Media Development și cu participarea HBO România.