Mii de iranieni au participat, la Teheran, la funeraliile unui comandant de rang înalt al Gărzilor Revoluţionare, care a susţinut forţele preşedintelui sirian, Bashar al-Assad. Iranienii au anunţat că generalul Hossein Hamedani a fost ucis, săptămâna trecută, de militanţi ai Statului Islamic, în apropiere de oraşul sirian Alep. Unul dintre colegii săi generali a declarat că Hossein Hamedani a participat la peste 80 de misiuni.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 octombrie)