Statele Unite au anunţat că vor efectua plăţi compensatorii familiilor victimelor atacului aerian american asupra spitalului din oraşul afgan Kunduz. Spitalul, condus de organizaţia Medici Fără Frontiere (MSF), a fost ţinta unui atac aerian puternic în ziua de 3 octombrie. 22 persoane au fost ucise şi alte zeci rănite, însă MSF a anunţat că încă efectuează operaţiuni de căutare a peste 30 de pacienţi şi personal medical care sunt dispărute. Pentagonul a anunţat că va efectua plăţi compensatorii pentru persoanele ucise si rănite şi, în plus, va suporta cheltuielile de reparaţie a clădirii spitalului, relatează corespondenţii BBC.
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 11 octombrie)