Au început alegerile parlamentare în statul Bihar din India

În statul Bihar, unul dintre cele mai mari din India, au început alegerile parlamentare, care sunt văzute ca un test pentru popularitatea premierului ţării, Narendra Modi. Partidul lui Narendra Modi, BJP, se confruntă cu o concurenţă acerbă din partea coaliţiei partidelor locale din Bihar, coaliţie condusă de doi foşti premieri ai guvernului local. În campania electorală a partidului BJP, premierul Modi s-a adresat electoratului în cadrul mai multor mitinguri şi a promis alocarea a miliarde de dolari pentru dezvoltare, în încercarea de a evita o înfrângere la urne, precum cea suferită de partidul său în alegerile din statul Delhi, în luna februarie.

BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 octombrie